Mihai-Razvan Ungureanu: "Viata mea este o inlantuire de intalniri fericite"

Mihai Razvan Ungureanu

Chiar fara sa fii o persoana emotiva, cabinetul ministrului de externe al Romaniei este de natura sa te intimideze. Mobilierul stil, tablourile impunatoare, cu marile figuri ale diplomatiei romanesti, gandul ca au trecut pe aici personalitati ale istoriei contemporane: toate creeaza un nelamurit efect de apasare. Impresia se destrama, insa, fulgerator, odata cu prezenta zambitoare a lui Mihai-Razvan Ungureanu.

Este ultimul lucru pe care e cazul sa-l resimti in preajma sa: nu adopta nimic din morga inflexibila si superioara a demnitarului roman. Este destins, senin si, totusi, concentrat. Este direct si lipsit de orice emfaza. Rugat sa vorbeasca despre propria persoana, opune rezistenta fireasca a intelectualului: "Trebuie sa fiti convingator, pentru ca nu sunt un ins confesiv". A fost cea dintai dintre "confesiunile" tanarului ministru.

Pentru a fi cat mai convingator, voi intra mai brusc in dialog. Mai aveti timp sa cititi? Sunt convins ca aveti o agenda foarte incarcata si cred ca de pe urma acestui lucru sufera cel mai mult un om de cultura.

Timp de citit nu prea am, este adevarat, si nemultumirea mea s-a transformat deja de multa vreme in frustrare. Am avut ani foarte buni, in care puteam sa-mi administrez orarul diurn asa cum doream, cu lectura sau cu scris, generos si relaxat in relatia cu prietenii. Insa, timpul este cel mai aspru stapan acum. Diminetile sunt nemiloase, iar seara nu ajung acasa inainte de ora 10 sau 11, din pacate. Si atunci, lectura, chiar si ca act igienic, este insuficienta. Astept sfarsitul de saptamana, cand sunt cumva mai limpede. Privind in urma, regret absenta lecturii sistematice, dar nu ma ingrijorez intr-atat de mult incat sa cred ca este vorba de un divort.

Va considerati in prezent intr-un fel de paranteza, dupa care ar urma sa va intoarceti la activitatea de cercetare?

Imi place sa cred ca nu sunt intr-o paranteza in momentul de fata, nici nu dau castig de cauza unei determinari a propriului destin. Am ajuns aici, cum se intampla de obicei, raspunzand afirmativ mai multor intrebari. Unele au venit in mai 1998, altele la sfarsitul lui 2004, fiecare cu o consecinta scontata. Intotdeauna, insa, calculul meu de timp, dar si de optiune, a lasat neatinsa posibilitatea continuarii studiului. Si acum, imi spun in fiecare zi ca ziua urmatoare va arata altfel. Poate cu un exces de comprimare a regimului de lucru si cu mai multe minute alocate studiului. Istoria, cel putin in domeniul meu de referinta, pretinde si exercitiu paleografic, deci ore continue de concentrare pe text, pe textul vechi, dar si foarte multa lectura, chiar daca noutatile nu survin atat de repede si nu sunt intotdeauna surprinzatoare.

Vorbeati de o serie de intrebari carora le-ati raspuns pozitiv. Ce v-a determinat, totusi, pe dv. - un cercetator al istoriei, un privitor din afara al ei - sa va implicati in istoria Romaniei de astazi?

Paradoxal, nu cred ca ratiunea trebuie cautata intr-un calcul personal sau egocentric. Ma simt foarte bine in pielea mea de istoric, mai ales acolo unde stiu ca nu exista prea multa prezenta stiintifica. A fost raspunsul pe care cred ca oricine l-ar fi dat la varsta tineretii adulte unei provocari autentice, careia, macar intuitiv, crezi ca-i poti face fata: acestea sunt obiectivele, acestea sunt riscurile, castigurile personale foarte mici si neinsemnate, volatile, beneficiul public mare, in cazul in care rezultatele exista. Am spus da, manat si de un fel de spirit de competitie care m-ar fi pus cumva impotriva vremurilor. Si totodata impreuna cu ele...

Andrei Plesu a fost cel care v-a lansat provocarea, care v-a chemat catre drumul carierei diplomatice?

Andrei Plesu a fost cel care s-a gandit primul la mine, cel care s-a hotarat la un moment dat sa-mi dea credit, sa investeasca, de fapt, intr-un om cu un profil psihologic relativ clar, dar cu o competenta necunoscuta in materie, mai bine zis, inexistenta. N-am cum sa spun altfel decat ca Andrei Plesu a fost omul de la care a inceput acest drum, primul care a crezut in mine, cel mai acerb aparator si, totodata, cel mai acerb critic al meu.

Ati preluat, intr-un fel, si "stilul" lui Andrei Plesu, promovand la varful Ministerului de Externe oameni valorosi, cum sunt Teodor Baconski sau Cristian Preda. Puneti mai presus valoarea in sine a oamenilor decat competentele in politica externa?

In cazul lui Teodor Baconski, lucrurile stau altfel, pentru ca el a fost deja ambasador in doua posturi importante, la Vatican si la Lisabona. In cazul lui Cristian Preda, relatia lui cu Agentia Universitara a Francofoniei il recomanda pentru pozitia de astazi. Insa, suprapunerile noastre biografice sunt mult mai multe decat coincidenta de generatie. Provenim din aceeasi pepiniera formata de Andrei Plesu, Colegiul "Noua Europa", suntem animati de acelasi spirit. Chiar credem ca vremurile au nevoie de cenzura, acolo unde este prea mult vacarm, si au nevoie de prefacere. Credem ca putem fi semnificativi in a cataliza schimbarea, astfel incat ea sa se produca evolutiv, fara cataclisme, facand dreptate fiecaruia, dand fiecaruia ceea ce merita. Avem aceeasi chimie spirituala si credem toti trei, si toti ceilalti care au consimtit sa-mi vina alaturi in Ministerul Afacerilor Externe - Lucian Leustean, care este istoric la Iasi, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai istoriei interbelice romanesti, Anton Niculescu, un om foarte cunoscut in universul ONG-urilor - ca trebuie sa construim, chiar de la caramizile de baza, meritocratia pe care sa se inalte viitorul acestei tari. Este vorba de oameni constienti de valoarea lor si dispusi sa investeasca aceasta valoare in destinul unei natiuni, nu altundeva. Cu totii am avut experienta exteriorului, am fost expusi la cultura straina si am trecut prin tentatia dezradacinarii, dar am revenit aici.

Ati trecut si dv. prin tentatia de a ramane in strainatate?

Fara discutie, de nenumarate ori. Si in Anglia, si in Germania, chiar foarte recent, in Austria. Este una dintre dilemele carora la un moment dat trebuie sa le raspunzi. O astepti, vine si ii raspunzi intr-un singur fel, cu da sau nu.