Role model

Mesterul Manole nu lucreaza in productie de serie

Adrian Bujenita › Joi, 2005-05-19 00:00

Tocmai s-a incheiat Anuala de Arhitectura, editia 2005. Pe langa premiile acordate, acest eveniment a fost un bun prilej pentru arhitectii romani sa-si mai spuna pasurile. Din pacate, mai mult ei intre ei. De aceea, l-am provocat pe Viorel Hurduc, presedintele filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania, la o discutie despre conditia profesiunii de arhitect. Despre ceea ce ar trebui sa se intample pentru ca arhitectii romani sa nu mai fie vazuti doar ca niste buni desenatori, ci ca niste veritabili artisti.

Viorel Hurduc

 

Ce este Ordinul Arhitectilor din Romania si de ce era nevoie de aparitia acestui for?

OAR s-a infiintat in baza legii nr.184 din 2001. Era nevoie de aceasta lege pentru ca, pe de o parte, profesiunea de arhitect sa fie garantata, iar pe de alta parte, sa se stabileasca care sunt atributiile arhitectilor si cum pot fi ei organizati. Un alt element pe care aceasta lege si infiintarea OAR il reglementeaza este dreptul la semnatura. Serviciile de urbanism ale primariilor din Romania nu mai recunosc azi decat semnatura unui arhitect. In acest fel, se evita anomaliile: cladiri proiectate cu lipsuri si cu incapacitati tehnice, kitsch-ul, disconfortul ulterior al familiei care va locui in acea cladire s.a.m.d. Pana prin 2000, cunoastem foarte multe cazuri in care autorizarea constructiilor se facea de catre diversi tehnicieni, care nu intotdeauna erau arhitecti. Erau silvicultori, tehnicieni, mecanici, orice alta profesiune. Lucrul acesta nu ar fi posibil in strainatate, pentru ca un proiect presupune o anumita responsabilitate. Nu este suficient sa proiectezi o casa, ci trebuie sa te angajezi ca aceasta casa e viabila, are rezistenta in timp, are moralitate, are o tinuta si o personalitate.

Este un lucru foarte bun, pe care arhitectura l-a castigat dupa multi ani de discutii nu neaparat cu celelalte meserii liberale, ci mai degraba cu cei care au tangenta cu profesiunea de arhitect. Aici este bine sa discutam despre misiunea arhitectului si despre cum este privit arhitectul din exterior, de catre cei care ii comanda o misiune. Cum ar trebui sa fie privita aceasta profesie si, mai ales, care este datoria si deontologia la care ar trebui sa raspunda arhitectul, atunci cand se angajeaza intr-o misiune contractuala.

Legea 184 are trei componente de baza. Prima este regulamentul OAR, care arata in linii mari modul de organizare a OAR. A doua este codul deontologic, pe care toti arhitectii trebuie sa-l respecte. A treia componenta cuprinde metodologia de calcul a onorariilor minime, sub care nici un arhitect nu are dreptul sa coboare, pentru ca, in acel moment, se pot produce anomalii, de genul concurentei neloiale, de pilda. Onorariile, sunt apreciate procentual din valoarea de investitii, care inseamna absolut tot ceea ce concura la finalizarea si la punerea in opera a constructiei respective, incepand cu structura, arhitectura, instalatii, echipari etc. Acest procent variaza intre 3 si 9%. Cu cat valoarea investitiilor este mai mare, cu atat acest procent scade. Exista o derogare prin care arhitectii pot face o reducere de 25% din tarif. Sub acest discount nu ai voie sa cobori, pentru ca altfel ai dezechilibra balanta recunoasterii si remunerarii.

Toti cei care vor sa profeseze trebuie sa se inscrie in OAR?

Sa luam cazul Bucurestiului. In Capitala profeseaza peste 2.500 de arhitecti. In intreaga Romanie sunt circa 5.000 de arhitecti activi. Cei care doresc sa aiba drept la semnatura trebuie neaparat sa se inscrie in OAR. Dar poti profesa arhitectura si fara a fi membru al Ordinului, numai ca nu poti autoriza o constructie. Foarte multi arhitecti sunt plecati peste hotare. In Paris, de pilda, sunt peste 500 de arhitecti romani.

Arhitectii din Romania sunt bine platiti, si in ce mod?

Arhitectii nu sunt platiti la adevarata lor valoare. Fie din considerente care tin de subiectivism, fie pentru ca nu s-a cunoscut care este rolul arhitectilor, fie pentru ca multa lume gandeste despre arhitecti ca sunt niste simpli desenatori, care pun pe hartie un gand care este tot al celui care comanda un proiect, nu s-a putut aprecia valoarea si remunerarea corecta a arhitectului. In strainatate, aceste lucruri sunt de mult timp stabilite si nimeni nu mai comenteaza. Sistemul lor a trecut peste aceste asperitati cu zeci de ani in urma. Practic, totul se reduce la un sistem de recunoastere intre parteneri, intre cel care comanda si cel care executa. In strainatate, comanditarii recunosc ca nu sunt pregatiti in acest domeniu. Daca alte profesiuni liberale, cum este avocatura sau medicina, astazi nu se mai comenteaza, cu arhitectura lucrurile nu stau la fel. Cand cineva se duce la un doctor, nu indrazneste sa-i spuna "As vrea sa ma operez pe stanga, nu pe dreapta! Si, daca se poate, sa nu ma doara!" Acolo esti la vointa si capacitatea acelui medic, pentru ca ai incredere in el. In cazul arhitecturii, totul este comentabil si asta se intampla din cauza ca cel care angajeaza un arhitect nu stie care este rolul acestuia si nici prin cap nu ii trece ca arhitectul are un rol educational, de capacitate profesionala, de model de viata, care poate fi imprumutat, mai mult sau mai putin, celui care comanda.

Pe langa slaba remuneratie, cu ce alte probleme se mai confrunta?

Cu nerecunoasterea. Remunerarea este nesatisfacatoare, aprecierea este partiala, rolul arhitectilor este nerecunoscut etc.

Daca ai traduce arhitectura dintr-o perspectiva etimologica, aceasta se poate face prin "stiinta", sau mai degraba, "arta de a construi". A construi presupune baza stiintifica de a pune in practica o idee. Este o combinatie extrem de sensibila intre arta si stiinta. Poate nu intamplator si arta, si arhitectura incep cu litera "a". Mie mi se pare ca aceasta este cea mai buna definitie a profesiunii noastre. Inainte de a pune in practica un proiect, exista un interval de timp in care un arhitect are nevoie sa gandeasca, sa-si imagineze, sa viseze. Acest interval nu se materializeaza imediat in niste linii, in niste schite pe hartie. O mare perioada de timp, totul sta in mintea autorului, in imaginatia lui. Treptat, schitele se transforma in ceva palpabil, intr-un plan. Acest interval de gandire nu este decodificat ca fiind tehnic si, ca urmare, nu este bine platit. Lumea se gandeste ca are nevoie de un proiect, dar nu isi pune problema ca, pana sa se ajunga la un proiect, acesta necesita un interval in care autorul se gandeste, se hotaraste, vrea sa stie cum va arata cladirea din punct de vedere functional, volumetric, ambiental, care e feeling-ul, care sunt elementele care definesc personalitatea constructiei. Aceste elemente sunt cele care diferentiaza un arhitect bun de unul mai putin bun: calitatea cladirii este recunoscuta de ceilalti. Ei sunt "cantarul", cei care pot spune, intr-un final, "Da, aceasta cladire este una valoroasa". Dar foarte putine sunt constructiile care sunt apreciate din primul moment si devin lider de imagine in arhitectura.

Stiinta incepe acolo unde perioada de gandire ia sfarsit: intervalul cuprins intre finalizarea proiectului pe hartie si constructia propriu-zisa.

Cum credeti ca se pot rezolva aceste probleme? Depinde de arhitecti? Ce trebuie sa se intample pentru ca lumea sa devina constienta ca in spatele unui proiect stau zile si nopti de gandire?

In parte, vinovati sunt arhitectii, pentru ca ar trebui sa aiba un anumit caracter profesional, o sira a spinarii. Trebuie sa fie constienti de faptul ca nu trebuie sa faca niciodata derogari de la parcursul moralitatii profesionale. Un arhitect trebui sa stie ca un proiect nu se face batand din palme. Acel interval de gandire, de visare, nu trebuie niciodata scurtat, in ideea ca si el, arhitectul, trebuie sa traiasca si, prin urmare, va accepta un pret mai mic. Acesta este primul pas gresit in relatia dintre comanditari si executanti. In acest caz, arhitectul se subevalueaza constient, premeditat. O alta cauza a acestui comportament este lipsa de experienta a arhitectului. Pur si simplu, nu are aplecarea spre lucruri profunde. Nu trebuie sa ne ferim sa recunoastem aceste lucruri. Sunt unii carora nici prin cap nu le trece ca trebuie sa depuna un efort. Ei trec direct la a desena un proiect, dupa prima idee care le-a venit. Lucreaza in serie. Bineinteles, este nevoie si de constructii de serie, dar...

In ceea ce ii priveste pe cei care apeleaza la arhitecti si merg pe principiul "Sa platesc cat mai putin, dar sa obtin maximul de calitate si de cantitate", acestia se vor intalni cu arhitectii de serie. Aceasta este o intalnire fericita. Disconfortul incepe sa apara atunci cand acelasi comanditar isi doreste ceva de calitate si apeleaza la arhitectii care isi cunosc valoarea. Acest comanditar nu se va intelege cu un arhitect conceptual.

 
0 comentarii 1294 vizualizări
 

restructurare asistata