George Butunoiu - Nefericirea de a vedea ca imparatul e gol

123-rolemodel

Stiu ca exista aplicatii ale fizicii nucleare in astrofizica, in arheologie, in medicina sau in energie. N-am auzit insa pana acum de implicarea fizicii nucleare in resursele umane. Puteti gasi o legatura intre cele doua domenii?

Nu am nici o explicatie... Dar trebuie mentionat ca am renuntat la fizica imediat dupa Revolutie. Atunci te lasai dus de evenimente. Ar fi fost si pacat sa nu incerci de toate. Am facut si reviste si radio si business. Am fost in mijlocul "vartejului" si, dintr-o intamplare, am ramas in povestea cu oamenii si cu recrutarea.

Asadar, sunteti un romantic?

Nu recunosc asta in public! In business nu trebuie sa fii nostalgic sau romantic. In spate, trebuie sa fii cinic, rece, gata de compromisuri serioase, iar in fata - foarte zambitor si placut la vorbe. Daca ai ceva chinuri metafizice, e greu in business. Trebuie sa le tii cat mai ascunse, altfel, risti sa fii considerat putin "sarit".

Ce anume v-a impins catre fizica nucleara? Si de ce ati evadat din cercetare, imediat dupa Revolutie?

Am terminat facultatea in 1989, asa incat intre studii si Revolutie nu au trecut decat cateva luni. Lucram in Institutul de Fizica Atomica de la Pitesti, unde se afla un reactor nuclear, dedicat doar cercetarii. Prin natura mea, sunt obisnuit cu rationamentul abstract si speculativ, iar fizica de mare performanta este foarte abstracta, e aproape filozofie. Deci sunt un om pe care rationamentul abstract l-a atras dintotdeauna, de aici probabil si chestia cu singuratatea. Am ajuns din intamplare in mijlocul oamenilor. Daca as putea, as sta singur acasa si mi-as vedea de ale mele. Cat am fost copil, am trait la bunici care, din fericire pentru mine, m-au lasat foarte liber. La patru ani, deja invatasem singur sa citesc. Eram undeva la tara, intr-un sat cu o biblioteca comunala de cateva mii de volume, parasita si cu un lacat pe usa. Odata am intrat inauntru desfacand un geam. Am iesit de acolo dupa vreo sapte ani. Numai asta faceam toata ziua, citeam. Ajunsesem sa invat fiecare carte de acolo, ca obiect. Probabil ca de-atunci mi-a ramas pasiunea pentru bibliofilie, pentru carti ca obiecte. Am terminat scoala generala in Galati, am urmat liceul tot acolo si apoi facultatea de fizica, la Bucuresti. Am stat doar cativa ani alaturi de parintii mei, cand eram foarte mic. Deci, am crescut si m-am format singur.

Din cate inteleg, va simteati bine in pielea dv., facand o cariera in fizica.

Da, bineinteles. Nici nu-mi trecea prin minte ca o sa fac vreodata altceva si nici nu voiam. Intre timp, chiar am facut niste lucruri acolo. Sa va arat cartea aceasta. Acum nu mai inteleg nimic din ea. In fizica de performanta, si sase luni daca lipsesti, s-ar putea sa nu mai poti reveni niciodata.

Atunci, atat de romantice au fost zilele Revolutiei, incat v-au smuls din munca de cercetare?

Da, au fost, nici nu se putea altfel. Dar aici trebuie sa fac o paranteza. Eu am fost destul de "recalcitrant" in regimul comunist. N-am fost membru de partid, ci doar utecist, cum era obligatoriu pe vremea aceea. In 1989, ajunsesem chiar pe punctul de fi a dat afara din facultate de catre securitate pentru ca am cerut sa ies din UTC. N-am avut curajul luptei de strada, dar faceam rezistenta pasiva si ostentativa: nu ma duceam niciodata la defilari sau pe unde mai erau oamenii mobi-lizati. La inceput, m-au lasat in pace. Dar in facultate am avut un conflict deschis, legat de faptul ca ii luasem apararea unui coleg care facuse parte din grupul de meditatie transcendentala. Aceasta a fost culmea dizi-dentei mele. Asta se adauga la faptul ca, in studentie, vindeam carti. Eram, deci, un fel de "capitalist". Dintr-o editie rara traiam trei luni. Securitatea ma urmarea din cauza asta. Am avut chiar ocazia sa aflu ca mi se facuse dosar, unde scria inclusiv cui si ce carti ii vandusem. Printre altele fie spus, pe vremea aceea i-am vandut si lui Dinu Patriciu o editie rara din Violet le Duc. Starea aceasta de spirit si sentimentele acestea m-au caracterizat dintotdeauna, asa ca atunci cand s-a declansat Revolutia am venit imediat la Bucuresti, la "lupta". Nu m-am mai dus la institut, am primit prin posta decizia de demitere.

Cum v-ati vazut viitorul in momentul acela?

In primul rand, am fost foarte activ politic. Atunci se infiintau toate partidele, organizatiile si asociatiile, de care probabil va mai aduceti aminte. M-am implicat in activitatea multora dintre ele, fara sa devin membru. Incercam sa vad unde se face ceva care sa fie conform cu viziunea mea. Exista un grup coagulat in jurul lui Ion Ratiu, "Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi", care milita deschis impotriva neocomunistilor. Ei erau printre putinii care aveau o structura cat de cat organizata in care se puteau face lucruri, cum a fost revista "Actualitatea romaneasca" (care nu are nici o legatura cu cea de acum). M-am alaturat lor, m-am implicat foarte tare. Liderul grupului era Ion Ghika. Ne-am apucat de revista la doua luni dupa Revolutie. In martie, am scos primul numar. Dar, n-a avut o viata prea lunga. In iunie, minerii au facut o vizita la sediul redactiei, pe care o gazduiam in casa mea din zona Armeneasca. Au luat totul, iar pe unul dintre colabora-tori, om de 70 de ani, au reusit sa-l prinda cand tocmai incerca sa sara pe un geam. I-au taiat cu toporul piciorul pe care nu reusise inca sa-l treaca peste pervaz. Asa s-a incheiat "Actualitatea romaneasca", in forma pe care o concepuseram noi atunci. Pe mine m-au cautat cateva saptamani la rand, timp in care am stat ascuns.

Dupa aceea, am lucrat pentru o revista frantuzeasca. Cel care o adusese in Romania si cu care am ramas prieten m-a recomandat ulterior altora si asa am ajuns sa lucrez pentru revista de business, "Le fil Franco-Roumain", pentru oamenii de afaceri din Franta, care intentionau sa vina in Romania. Apoi, am fost printre primii din Romania care si-au facut o firma. Din cate am auzit mai tarziu, a mea a fost a 40-a, in aprilie 1990. Voiam sa scot o revista de business a mea. Chiar reusisem sa adun cativa oameni importanti in echipa. Dar n-am apucat s-o mai scot pe piata din cauza vizitei minerilor. Cum banii (maica-mea a scos banii depusi la CEC pentru masina ca sa-mi fac eu revista) mi-i bagasem in calculatoare, imprimante si tot ce mai era nevoie intr-o redactie, am ramas fara nimic. Minerii mi-au luat tot, chiar si hainele, fierul de calcat si foarfecele. Francezii m-au reco-mandat pentru radio Fun, unde am fost si director comercial si redactor pe business. Am lucrat acolo mai putin de o jumatate de an. In 1991, am infiintat impreuna cu francezul de la "Liberation" firma de software Ciel.

Cum asa? Dupa atata presa, firesc ar fi fost sa infiintati o editura sau o companie de presa.

Fiind fizician, ma pricepeam la progra-mare. Iar calculatoarele au fost intotdeauna o pasiune pentru mine. In plus, eram convins ca acesta va fi un business de viitor. Legatura mea cu presa era exclusiv pe partea de atitu-dine. Imi permitea sa ma exprim. Nu am privit-o niciodata ca business. Misiunea mea a fost sa gasesc o echipa de softisti in Romania, iar el s-a interesat in Franta de o firma de IT cu care sa ne asociem. Asa s-a nascut Ciel Romania. Atunci l-am recrutat pe Silviu Hotaran si echipa lui. Eu eram actionar minoritar, majoritari erau francezii. Dupa un an si ceva, fiind o fire prea independenta, am plecat. Nu prea puteam lucra sub conducerea cuiva, dupa cum nu pot nici acum. Asa m-am obisnuit, sa traiesc si sa lucrez independent. M-am decis sa-mi fac firma mea unde sa fiu singurul decident. Am vandut actiunile de la Ciel, pe care am luat destul de multi bani atunci. Firma de recrutare mi-am facut-o pentru ca suna exotic. Oricum mai facusem destule recrutari si pana atunci, chiar inainte de Ciel. Initial, am incercat sa gasesc o firma mare de recrutare in Franta cu care sa ma infratesc, dar cum n-am gasit pe nimeni dispus sa ma ia in serios, m-am intors in tara si am creat firma BIA. Prima recrutare pe care am avut-o de facut a fost pentru o pozitie de sef contabil pentru o companie din domeniul agricol. M-am dus la ASE si am cerut lista tutoror absolventilor de Finante-Contabilitate din ultimii cinci ani. Am capatat-o, dar fara numere de telefon, doar cu adrese. Asa ca m-am dus la oameni acasa. Am sunat din usa in usa, cautand oamenii potriviti. Unii s-au speriat atunci. Multi dintre cei care sunt mari acum pe la BNR sau prin alte parti isi aduc si acum aminte cum le-a batut Butunoiu in poarta in 1992. Asa i-am cunoscut pe toti, le-am luat telefoanele, am pastrat legatura. Apoi a fost mai simplu.