Gabriel Liiceanu - Conducatorul seducator

Gabriel Liiceanu

Domnule Liiceanu, cu ce virtuti s-ar cuveni sa fie inzestrat un bun conducator?

Ma bucur ca vorbiti de "conducator", si nu de "lider", cum se spune astazi. Ma bucur deoarece cuvantul romanesc - "conducator" -, venit din latina (con-ducere), ma ajuta sa va raspund la intrebare. Conducere inseamna "a duce cu (sine)". Un conducator, un bun conducator, un "lider" bun, daca vreti, este unul care are capacitatea de a-i antrena pe ceilalti in directia in care crede el de cuviinta. Va dati seama ce lucru extraordinar e asta? Fiecare om are orgoliul lui, punctul lui de vedere, vointa de a-l afirma si de a-si afirma astfel eul propriu. Ce forta trebuie, oare, sa ai ca sa poti clinti nu un om, ci zeci, sute, mii si, la limita, milioane de oameni catre ceea ce vrei tu? Si asta, facandu-l pe fiecare in parte sa renunte la ceea ce crede sau vrea el. Facandu-l sa renunte la ceea ce are el in cap, la "incapatanarea" lui.

Cum poate face cineva un asemenea lucru? Ce calitati trebuie sa aiba? Poate oricine sa si le cultive, devenind conducator?

Daca o sa deschideti un manual de leadership american, primul lucru pe care il veti afla este ca oricine poate, cu stradanie - adica prin vointa si munca -, sa ajunga lider. E in spiritul civilizatiei americane sa ti se spuna "si tu poti asta", "poti orice, numai incearca". E frumos sa crezi ca poti sadi in fiecare increderea in el insusi, dar e si periculos, in masura in care un astfel de slogan poate umple lumea de veleitari. Bineinteles ca e bine sa incerci, si chiar in diferite directii, dar orice incercare a sanselor proprii trebuie sa se faca, totusi, in limitele unui bun- simt si sa aiba o doza minima de realism. Vreau, cu asta, sa spun ca nu oricine poate fi conducator.

De ce? Oamenii nu sunt egali? Egali, macar, in aspiratiile lor?

Nu, oamenii nu sunt egali. E o proasta intelegere a democratiei sa afirmi ca oamenii sunt, in general, egali. Ei sunt egali ca cetateni, sunt egali in drepturi si obligatii, dar nu sunt egali ca indivizi, nu sunt egali ca dotare. Dimpotriva, oamenii sunt profund inegali. Vorba lui Tutea: intr-o familie se pot naste un geniu, un idiot si un mediocru. Intr-o societate civilizata sansele indivizilor la pornirea in viata trebuie sa fie egale, dar membrii unei societati nu sunt niciodata egali. Indivizii n-au cum sa fie egali. Ei se cern pe drum. Intr-o clasa, la scoala, elevii nu sunt egali. O scoala buna, o educatie buna sau niste parinti buni ii ajuta, doar, sa se cunoasca mai bine, sa descopere in ei ce pot face mai bine. In nici un caz nu-i invata pe toti cum se devine conducator. O scoala de leadership (pentru ca exista cateva pe lume) se face cu indivizi selectionati in prealabil ca fiind cei mai buni.

Vorbind despre conducator ati folosit cuvantul "forta": sa ai forta de a-i face pe ceilalti sa te urmeze, sa mearga cu tine. Dar, daca autoritatea se impune prin forta, ce valoare mai are ea?

Ati sesizat corect: conducerea este o forma de putere. Ceea ce inseamna ca ea imprumuta forma de ambiguitate a puterii, adica ea poate fi ori acceptata ori impusa. Este o mare diferenta intre a urma pe cineva de bunavoie si a-l urma pentru ca n-ai incotro, pentru ca te obliga s-o faci. A avea autoritate, in sensul bun (si etimologic) al cuvantului, inseamna a avea puterea de a-l spori pe altul, de a-l face mai bun, mai priceput intr-un domeniu, iar pe un plan mai inalt, mai liber, mai el insusi. Un bun conducator este un maestru, unul care ii face pe ceilalti sa-si sporeasca, in contact cu el, fiinta. Un bun conducator politic, de pilda, este unul care-i face pe conationalii sai sa se realizeze ca cetateni si oameni liberi. Un bun meserias e cel care-si sporeste ucenicul si-l aduce pana in punctul in care-i poate lua locul. Adevaratii conducatori sunt cei recunoscuti ca avand capacitatea de a-i "spori" pe ceilalti si de a-i impinge catre punctul de implinire a fiintei lor. De aici mandria cu care poti spune: "eu am fost elevul lui...", "am lucrat cu...".

Si totusi, prin ce calitati se impune (fiind acceptat de ceilalti) un bun conducator?

Sigur, pot sa va insir rapid cateva calitati pe care le veti gasi in orice manual: autoritate epistemica (sa fie un expert in domeniul in care conduce), inteligenta, viziune (sa vada, ca la rugby, culoarul care nu s-a nascut inca). Dar am sa va spun ca un mare conducator, avand toate aceste calitati, trebuie sa aiba, mai presus de toate, credinta. Credinta in ce?, o sa va grabiti sa ma intrebati. Pai, in lucrul pe care-l face. El trebuie sa faca din lucrul acela cauza vietii lui si sa creada ca acela e lucrul cel mai important din lume. Cand ma duc la facultate sa-mi tin cursul, eu cred in momentul acela ca a preda unor tineri tratatul lui Heidegger despre conditia umana este lucrul cel mai important din lume, asa cum la editura cred ca a scoate carti bune e lucrul cel mai important din lume, iar atunci cand scriu cred ca filozofia sau literatura sunt lucrurile cele mai importante din lume.

Nu toti oamenii au darul sa creada ca ceea ce fac ei poate schimba lumea si doar cei care cred asta ii pot magnetiza pe altii, ii pot trage dupa ei, ii pot contamina de entuziasmul lor. In lumina credintei lor si a fortei lor de iradiere, ceilalti se lasa con-dusi, manati spre un tel care devine si al lor.