Fuckingfabulous!
Cosmin Alexandru › Joi, 2007-03-08 01:00In sfarsit! Asa mi-am zis cand am auzit "Romania - Fabulospirit", noul slogan sub care Ministerul Afacerilor Externe a decis sa ne promoveze tara in lume. O simteam de mult, dar n-am avut curajul sa o rostesc cu voce tare.
Citeste si:
› MANDRIA LUCRULUI gandit (de) bine
› MICHAEL PORTER: Strategie inseamna alegeri ferme
› Manageri, vi se pregateste ceva! ERUDIO - Expresia educatiei
Acum pot - "da, nene, suntem fabulosi!" Sa stie toti anostii de francezi, stersii de italieni, plicticosii aia de spanioli! Mai intai am fost eterni, apoi fascinanti si apoi surprinzatori. Pretentia ca acum suntem fabulosi curge cum nu se poate mai natural. Intrevad deja un viitor slogan: "Like nothing else!". Ma scuzati, m---a luat putin valul si nu cadreaza cu sloganul MAE. Pentru ca ce mai apreciez foarte mult la sloganul lor e si faptul ca reflecta proverbiala modestie romaneasca. Pomeneste numai de spirit. Cand, de fapt, cu adevarat fabulos e ca noi suntem fabulosi in mult mai multe privinte. Sa luam doar cateva exemple:
Fabulousdriving - unde in Europa se mai circula ca in Romania? In care tara, spirite vulcanice de soferi abulici intra in intersectii blocate pentru a le bloca si mai tare? Pe care trotuare nu mai pot merge oamenii din cauza masinilor parcate pe ele? E clar ca n-avem egal. Un acut si irepresibil simt al punctualitatii face mii de soferi sa claxoneze in fiecare zi la semafoare, in prima nanosecunda de la aprinderea culorii verzi. Sofatul pe sens interzis provoaca senzatii atat de fabuloase incat stiu cel putin doua strazi din Bucuresti pe care, noi, cei care mergem pe sensul interzis, suntem mai multi decat cei care merg pe sensul corect. Motiv pentru care ii semnalizam cu farurile, sa se dea la o parte pana trecem.
Fabulouskindness - spiritul fabulos merge mana in mana cu irezistibila noastra amabilitate. Pe strada, in magazine, in birouri, te izbeste ploaia, cateodata chiar grindina, de zambete dragute si dispuse sa te ajute. Pe strainii care reusesc sa scape nebatuti de taximetristii pirat care ii preiau zambind de la aeroport, aceasta avalansa de serviabilitate colectiva ii va pune pe ganduri.
Fabulousliving - nu de putine ori am constatat, mut de uimire, cum aleg sa traiasca oamenii bogati in Romania. Cum construiesc sau cumpara ei locuinte de milioane de euro de la ale caror ferestre pot admira nestingheriti ferestrele vecinilor, care au cheltuit aceleasi milioane ca sa inalte aceleasi case, la doi metri distanta. Inainte sa vad asta nu m-am gandit niciodata ca ideea de a trai impreuna poate lua forme atat de fabuloase si ca tanar si nelinistit se transforma, dupa cativa ani de riscuri si efort, in bogat si inghesuit.
Fabulouspolitics - ce poate fi mai fabulos decat un presedinte de tara care ii spune prim-ministrului, in direct la televiziunea nationala "...am vazut ca aveti fata de european; purtati papion..."? Cine se poate masura cu asa o replica? Care strain are curajul macar sa viseze la asa ceva in tara lui?
Acum cateva zile, la o cina, un client al meu englez a intrebat-o pe o colega: "What is the best thing about being Romanian?" Dupa cateva momente de perplexitate (ce intrebari aiurea le trec prin cap strainilor!) si altele de efort sincer, colega mea s-a dat batuta si a recunoscut, incurcata, ca nu stie. Nu aflase inca de sloganul asta, altminteri ar fi raspuns extatica: "That we are fucking fa-bu-lous! Haven't you noticed yet?"
Faptul ca o agentie a propus asa un slogan nu mi se pare neobisnuit. Creativitatea poate scapa cateodata fraiele, lasandu-se sedusa de propria creatie. Faptul ca Ministerul Afacerilor Externe l-a adoptat si se faleste acum cu el, asta mi se pare cu adevarat fabulos. Ma duce cu gandul la un banc auzit recent:
"Bulisor, tu ce vrei sa faci cand vei fi mare ?
-Visez sa fiu miliardar, ca tatal meu.
-Pai ce, tatal tau e miliardar ?
-Nu, si el viseaza."
Cam asta cred ca e relatia noastra cu spiritul fabulos si cu fabulosul in general. Dar s-ar putea sa ma insel, sa nu fiu eu reprezentativ pentru fabulosii din tara asta. Sa trag media in jos. Pentru ca atunci cand ai noroc sa fii fabulos, esti in toate cele. N-ai cum s-o ascunzi si n-ai cum sa n-o spui si la altii. O singura temere am: ca nu cumva, in timp ce noi o sa spunem la toti strainii nestiutori, pe toate canalele de televiziune "Fabulospirit, Fabulospirit...", cei care nu vor fi foarte atenti, sa auda "Fabulationspirit..."
Dana Burghel: Cum să iei cele mai bune decizii
De multe ori este dificil să spui care dintre alternativele pe care le ai în vedere, atunci când iei decizii, este cea “câștigătoare”sau o să aducă cele mai bune rezultate în condițiile...
Zece metode pentru a deveni mai productivi la...
Numai trei din cele cinci zile ale săptămânii de lucru sunt cu adevărat productive. Cum putem îmbunătăţi acest lucru?
Caută împlinirea, nu succesul!
5 speakeri din România: Adrian Florea, Andy Szekely, Lorand Soareş-Szasz, Bogdan Comănescu şi Eusebiu Burcaş au urcat, rând pe rând, pe podiumul scenei Auditorium-Pallady, pentru a...
Elisabeta Stănciulescu: Libertate sau...
"Asta e chiar interesant: valori versus reguli. Vreau să-mi notez" – îmi spune, după minute în şir de rezistenţă la ideea că orice relaţie, fie ea profesională sau de cuplu, creşte...
EXCLUSIV CARIERE: Radu Furnică: „Work-life...
Radu Furnică, preşedintele firmei Leadership Development Solution, a discutat în exclusivitate cu reporterii revistei Cariere despre perioada comunismului, dar şi despre motivele pentru care...
Radu Furnică, preşedintele firmei Leadership Development Solution, a discutat în...
5 speakeri din România: Adrian Florea, Andy Szekely, Lorand Soareş-Szasz, Bogdan Comănescu...
Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes care se află deja la a opta ediţie şi este...






