Role model

Ecaterina Andronescu: Dorinta

Rodica Nicolae › Mie, 2003-08-13 23:00

"Chiar de la disciplina pe care o predau am dobandit starea de echilibru, foarte importanta pentru mine. Tendinta materiei de a se duce permanent spre echilibru mi-a dat si mie o dorinta de a fi permanent in armonie, de a reechilibra permanent problemele, gasind solutii".

Ecaterina Andronescu

Rodica Nicolae: De unde vi se trage pasiunea pentru chimie?

Optiunea pentru acest domeniu mi se trage de la profesoara mea de chimie din liceu, care, pasionata fiind, a stiut sa ma atraga spre un univers arid, dar fascinant. Am facut liceul "Traian" din Turnu-Severin, o scoala extraordinara. Profesoara de chimie m-a incurajat sa particip la olimpiadele scolare si cred ca rezultatele obtinute acolo m-au impins mai departe in acest domeniu. Am sus-tinut admiterea la Facultatea de Chimie In-dustriala, in Bucuresti, unde predau niste profesori exceptionali, poate unii dintre cei mai mari dascali din vremea aceea, daca ar fi sa-l amintesc aici doar pe profesorul academician Costin Nenitescu.

In afara pasiunii pentru chimie, ce altceva v-a transmis profesoara de chimie?

Poate ca gandurile mele sunt atat de incarcate de recunostinta pentru ea si pentru faptul ca a fost un model din multe puncte de vedere. Niciodata nu se cruta pe sine: daca scoala incepea de la 8, ea ne chema de la 7 si faceam o ora de laborator, in plus. Seara, dupa ce se terminau orele, ne chema la cercul de chimie ca sa ne dezvoltam abilitatile de experimentatori fara de care, in acest domeniu, nu poti progresa.

Stiu ca nu se prea faceau orele de chimie in laborator, pentru ca nu erau substante, reactivi etc. S-au schimbat intre timp lucrurile?

Nu cred ca laboratoarele sunt acum mai bine dotate. Nici in facultate nu vin substantele singure in laborator. Ca profesor de chimie care iti stii meseria si stii ce urmaresti cand predai copiilor aceasta disciplina, trebuie sa te straduiesti mai mult poate decat alti profesori, trebuie sa ai in vedere toate caile prin care ai putea sa faci rost de ceea ce ai nevoie. Eforturile personale conteaza enorm.

Ati intrat la facultate fara sa faceti meditatii?

Am intrat la facultate fara vreun strop de meditatie, in conditiile in care, pe vremea aceea, ultima medie era 8,60-8,70. Ca studenta, am avut poate sansa vietii mele, sa am niste profesori absolut extraordinari, majoritatea formati la scoala germana, cu o anumita rigoare, cu autoritatea pe care ti-o da o meserie foarte bine facuta. Am avut printre profesorii mei pe academicienii Emilian Bratu, Ecaterina Nenitescu, George Costeanu, toti creatori de scoala. Fiecare in parte a pus bazele unei anumite specializari. Erau "monstrii sacri" ai acestor domenii, dar erau si niste modele extraordinare. Nu pot sa nu ma gandesc cata dreptate avea profesorul Nenitescu, cand spunea: "Ca sa poti sa transmiti stiinta, trebuie sa fii tu insuti creator de stiinta sau cel putin sa te straduiesti".

Puteti spune si despre dumnevoastra acum ca sunteti un creator de stiinta?

Nu. Pot sa spun ca m-am straduit si ca in toate lucrarile pe care am avut norocul sa le public sunt elemente de noutate pe care le-am obtinut din activitatea de laborator.

Ati invatat asadar la umbra unor monstri sacri, modelatori de oameni, de caractere...

Da. In momentul in care am devenit asistent, profesorul meu de Stiinta materialelor, mi-a spus: "Bun venit, domnule!". Avea el asa o vorba, iar urmatoarea fraza a fost: "Dumneata trebuie sa te inscrii la doctorat". Nici prin minte nu-mi trecea ca as putea sa nu ascult vorbele profesorului, care au devenit pentru mine obiective majore.

Ce proiecte aveati la sfarsitul facultatii?

Dupa absolvirea facultatii, as fi vrut sa devin cercetator, pentru ca imi placea foarte mult. Dar, la repartitie mi s-a propus sa raman la catedra, cadru didactic. A fost un moment de deruta, nu stiam ce sa fac, nu ma gandisem la aceasta alternativa. Asadar, am ramas inca din prima zi in cadrul catedrei de Stiinta a Materialelor, din Facultatea de Chimie Industriala. Nu mi-a fost prea usor, pentru ca din studentul care fusesem pana atunci, devenisem colega profesorilor la care ma uitam cu respect si veneratie. M-am apucat de teza de doctorat si a trebuit sa parcurg toate treptele acestea care insemnau o serie intreaga de examene. Nu-mi puteam permite sa dezamagesc.

Ucenicia asta nu a presupus si niste lucruri mai neplacute?

Ba da, dar asta face parte din formare. Vreo sase, sapte ani am fost cel mai tanar membru al catedrei si a trebuit sa indeplinesc o serie intreaga de atributii. De exemplu, faceam orarele, mergeam cu studentii la practica, pregateam activitatea de laborator. Dar toate aceste lucruri si-au avut rostul lor. Au fost niste caramizi care au construit temelia profesionala. Si i-as incuraja pe cei tineri sa aiba o asemenea abordare, sa le inteleaga ca pe niste etape care trebuie parcurse.

0 comentarii 2237 vizualizări
 
 
 
 
 
 
 

Urmărește Revista Cariere

Abonează-te la newsletter