Dragos Bucurenci, in raspar cu toata lumea

Dragos Bucurenci

La proiectul Mari Romani, l-ati prezentat si sustinut pe Mircea Eliade. Spuneati cu acea ocazie ca nu e atat de important ca publicul sa-i fi citit opera, cat sa stie despre el si despre rolul jucat in cultura romaneasca, in nevoia de repere, de Stele Polare. Visati sa ajungeti Steaua Polara a generatiei dv.? V-a trecut vreodata prin cap aceasta idee?

Cu siguranta, mi-a trecut prin cap aceasta idee; cu siguranta, nu mi-am propus asta; fara indoiala, nu mi-ar displacea. Daca viata mea o sa se desfasoare de-acum incolo asa cum mi-am planificat-o in anul care a trecut, cu siguranta ea va oferi un model de destin pentru multi tineri dezorientati, cum eram si eu pana acum vreo doi ani. Avem foarte multe destine destructurate si suflete pulverizate de tranzitia care nu se mai termina, suflete care nu stiu incotro sa se indrepte. In sensul acesta am vorbit despre necesitatea unei stele polare, a unui destin exemplar, cum este pentru mine Mircea Eliade. Sustin in continuare ca omul Mircea Eliade este mult mai important decat opera sa si ca ceea ce va ramane in cultura romana din acest nume va fi in primul rand destinul lui. Ma refer la traseul celui care, fara sa fie inzestrat cu calitati native deosebite, si-a propus inca de tanar sa faca ceva si a obtinut toate acele rezultate extraordinare prin munca sustinuta, prin plan, prin urmarirea cu asiduitate a unor tinte si, mai ales, prin capacitatea uluitoare de a-si regenera resursele dupa esecuri. Pentru ca, iarasi, foarte interesante la Mircea Eliade sunt esecurile, caderile lui. Cea care imi place cel mai mult este "caderea indiana". Este un exemplu pe care oamenii de afaceri l-ar putea defini ca "transformarea unui esec de PR intr-o mare oportunitate de business". Asa a luat nastere "Maitreyi": dintr-un esec total al tentativei de initiere indiana, el a scos un roman care, dupa parerea mea, ramane cel mai frumos roman de dragoste din literatura romana.

Va recunoasteti in destinul lui Mircea Eliade? Tentativele esuate de a urma studii superioare intra in categoria esecurilor?

Nu, nu ma recunosc deloc in traseul academic al lui Mircea Eliade. Nu e vorba doar de pastrarea proportiilor, ci si de alegeri diferite. El avea o capacitate de munca extraordinara, care mie imi lipseste. E drept ca si-a dobandit-o prin antrenament, dar a facut asta la o varsta la care eu am preferat sa fac alte lucruri si imi asum aceasta alegere. Nici un moment nu o sa-mi justific aceste abandonuri nefericite ale studiilor prin destinul exemplar al altcuiva, dar o sa spun ca nici nu le regret vreun moment. Pentru ca nu cred ca mi-ar fi folosit la ceva sa termin Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, nu cred ca mi-ar fi folosit la ceva sa termin Facultatea de Stiinte Politice a aceleiasi universitati. In ambele, calitatea actului de invatamant este sub orice critica. Mi-ar fi folosit probabil sa termin
BA-ul in filosofie inceput la Universitatea din Londra, dar cred ca n-ar fi avut nici o legatura cu ceea ce vreau eu acum sa fac in viata. De aceea l-am intrerupt. Singurul motiv pentru care fac acum Facultatea de Istoria Artei este acela ca am nevoie de o licenta pentru a urma un master in Creative Writing. Am ales dintre toate licentele posibile pe lumea aceasta pe cea mai apropiata de sufletul meu in acest moment. Dar nu o fac pentru ca mi-am schimbat cumva parerea referitoare la completa inutilitate a invatamantului superior, daca este facut doar de dragul diplomei. Sustin in continuare ca invatamantul superior produce incompetenti pe banda in tara asta si ca este vinovat de proasta functionare a economiei noastre.

Ii deplangeti pe cei "drogati cu munca", pe cei care si-au abandonat visurile ca sa munceasca. Ce propuneti, visul inainte de orice altceva?

Viata unui om trebuie sa aiba sens. Este foarte important sa nu faci lucruri ca un corp inert miscat de forte exterioare. Sigur ca poate sa existe sens intr-o viata dedicata reformei unui sistem. Drept care eu nu dezavuez oamenii care se inhama la "marea reconstructie". Dar nu am nici o intelegere pentru tinerii care sustin ca de dragul unui salariu de cateva sute de euro trebuie sa-si abandoneze visurile. Este o naivitate si o lasitate sa nu observi ca in toate domeniile, astazi, in Romania, se poate excela si se poate castiga decent. Si este o naivitate sa nu observi ca in multinationale se traieste prost. Or, in conditiile in care tie nu-ti place jobul sau industria, nu ai cum sa promovezi. Vei avansa, conform Principiului lui Peter, pana la primul tau nivel de incompetenta unde vei ramane. Cu banii, o sa-ti platesti psihoterapeutul sau psihanalistul ca sa te scape de complexele pe care le-ai acumulat pentru ca faci ceea nu-ti place. E o lectie veche de cand lumea moderna, pe care in sfarsit o aflam si noi.

Dar corporatiile nu trebuie demonizate in totalitate.

Eu nu am demonizat niciodata oamenii din corporatii, desi am o parere destul de proasta despre acestea ca sisteme sociale. Ce-mi displace cel mai mult la ele este o anumita punere in umbra a individualitatii. In unele culturi corporatiste, nu intereseaza decat mediocritatea. Ceea ce se cauta este performanta medie planificata. Genul acesta de business imi repugna pentru ca eu cred ca umanitatea a progresat si va progresa intotdeauna prin exceptii, prin individualitati, prin iesirile din turma, prin lucrurile care ne fac atat de speciali. Este argumentul meu pentru acest nou sistem politic care se contureaza incet-incet: democratia minoritarilor, drept pentru care incerc sa incurajez oamenii sa gandeasca in termeni de drepturi ale minoritarilor, pentru ca toti suntem, in ceea ce ne este mai propriu, minoritari.

Pentru ca tot am ajuns in zona doctrinara, va intreb daca credeti cu sinceritate in valorile "comunismului umanist" si daca sunteti un marxist convins?

Eu cred in valorile "comunismului umanist", dar nu cred nici un moment in posibilitatea punerii lor in practica. Cand vorbesc despre comunism, ma refer la doctrina sa asa cum a fost ea teoretizata de Marx si de Engels. Scrierile lor sunt in primul rand o critica si partea aceasta ma intereseaza pe mine. Pe de-alta parte, eu am flexibilitatea de a intelege ca opiniile unui tanar la 25 de ani nu sunt facute sa reziste nici macar un deceniu. Ma astept sa gandesc cu totul altfel la 30 de ani. Dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa preiau idei de-a gata de la corifeii elitei intelectuale din Romania. Atata timp cat te afli intr-un efort sincer si autentic de intelegere a lumii, trebuie sa spui ceea ce gandesti, sa-ti argumentezi ideile. Cand m-am definit ca un tanar de stanga, am facut-o ca un om care mediteaza critic la fundamentele societatii capitaliste liberale pe care incercam sa o construim in Romania si care pune la indoiala tocmai acele lucruri pe care predecesorii nostri le-au luat de bune: proprietatea, clasele, dreptul de mostenire... Pun la indoiala justetea lor. Cat de drept este ca unul care nu a facut nimic pentru a acumula acel capital sa mosteneasca o avere cum este cea a lui Bill Gates, de exemplu. Noroc ca Bill Gates a sesizat el insusi aceasta nedreptate si a refuzat sa-si lase intreaga mostenire copiilor, ceea ce e un semnal foarte bun. Pentru mine, Bill Gates este unul dintre noii oameni de stanga. Si stiu ca spunand lucrul acesta sochez foarte multi stangisti. Daca statele refuza sa-si schimbe felul de a gandi economia si piata asa-zis functionale, atunci oamenii care au acumulat foarte mult capital si care intre timp au mai si citit ceva, fara, iata, sa fi terminat o facultate, pot alege sa schimbe ei insisi felul in care functioneaza lumea aceasta.

Resortul asezarii dv. in raspar nu este cumva teribilismul?

Nu este bine cind o disputa de idei devine o disputa intre persoane. Iata de ce atunci cand sunt acuzat de "teribism", ma abtin sa raspund pentru ca mi se pare ca este atacata persoana, nu ideile. Pana la urma, ma intreb ce conteaza: faptul ca ideea vine de la un tanar teribilist, de la un batran comunist ori de la un doctrinar de biblioteca sau ideea in sine. Altfel, sigur ca la 25 de ani, daca ai ceva in cap, nu poti fi altfel decat teribilist la adresa establishment-ului conservator, cu papion si lavaliera, care domina discursul public in Romania.

Care este publicul pentru care ati scris "RealK"?

"RealK" a fost scrisa in primul rand pentru oamenii educati care trebuiau sa afle ceva mai mult despre fenomenul drogurilor si sa inceteze sa mai debiteze poncife preluate de la televizor. La ora la care a fost scris "RealK", se credea ca daca fumezi un joint, ai luat-o pe calea heroinei. Astazi lucrurile sunt mult diferite, mai nuantate. Recitind-o acum, imi dau seama ca ea nu mai pare nimanui o carte curajoasa, dar la vremea respectiva a fost. A fost un act personal de curaj sa-mi asum un anumit stil de viata, anume alegeri, si sa le vorbesc altora despre ele. Expunerile sunt bune pentru ca atunci cand incerci sa te arati lumii, incepi sa te cunosti pe tine insuti, de fapt. "RealK" m-a ajutat foarte mult sa depasesc aceasta etapa, a fost o adevarata asezare intre paranteze a fenomenului drogurilor in viata mea si pentru asta nu pot decat sa fiu recunoscator cartii si literaturii.