Despre incredere si profetiile autoimplinite

Un banc destul de cunoscut care a circulat acum ceva vreme povestea despre un trib indian care capata un sef nou. Cum se apropie iarna, indienii merg la el si-l intreaba: "Sefu', ce zici, sa adunam lemne? O sa fie grea iarna?" Seful era insa unul modern, uitase talentele stramosilor. Se uita el la cer, dar degeaba. Acum ce sa zica... "Mergeti dupa lemne!", le spune. Dupa ce oamenii pleaca in padure, fuge la Institutul Meteorologic si le cere prognoza. "Iarna grea", i se raspunde. Fuge acasa si cum se intorc oamenii, ii trimite dupa si mai multe lemne. Nici nu pleaca bine indienii, ca-l suna de la Institutul Meteorologic "Se pare ca o sa avem o iarna si mai grea decat credeam". "Aoleu - zice seful - dar de unde stiti?" "Pai aduna indienii lemne in nestire".

asta e mecanismul profetiei auto-implinite. O echipa de cercetatori a facut un experiment: unor maistri li s-au dat grupe de ucenici. Prin cai de incredere, li s-a spus ca unii dintre ei, alesi la intamplare, sunt foarte buni. Dupa terminarea pregatirii, ucenicii au fost examinati de comisii independente. Cei scosi in evidenta au avut rezultate constant mai bune decat media celorlalti. Efectul a primit numele de "Efectul Pygmalion" si e cunoscut si folosit de toti antrenorii din lume. Cum se explica un astfel de efect sunt sigur ca ati intuit deja. Daca aveti convingerea ca cineva e bun, va veti baza pe acea persoana, ii veti da sarcinile cele mai grele, o veti sustine si-i veti da cea mai multa libertate. Ii veti insufla si incredere in propria persoana, care va deveni mai buna.

Dar fenomenul, din pacate, functioneaza si invers. Daca ii considerati pe toti oamenii hoti, pana la proba contrarie, va veti comporta ca atare. Veti fi reticenti in a aborda directii noi, veti pune in functiune mecanisme de control si verificare, veti controla des si la tot pasul, va veti asigura ca nimeni nu va poate insela in vreun fel. Aceia din jur care nu sunt de fapt necinstiti se vor simti incet-incet personal atacati de aceasta atitudine pana cand, la un moment dat, se vor simti absolviti de datoria morala de deschidere si cinste pe care oricum nu le-o recunoasteti. Unii chiar vor retalia, incercand sa va arate ca redutele de protectie pe care le-ati ridicat pot fi strapunse. Atunci veti zice cu amara satisfactie: "Ti-am spus eu? Am avut dreptate".

In cariera mea de consultant, dar si de manager, am dat de multe ori peste oameni care spun ca daca nu astepti nimic de la ceilalti nu poti fi dezamagit si orice surpriza nu poate fi decat placuta. Desi adevarata, afirmatia e proba unei atitudini complet distructive. Da, e adevarat ca nu poti fi dezamagit, dar ce folos sa ti se confirme asteptari negative? De multe ori acesti oameni isi apara propria instabilitate. E mai bine pentru ei sa aiba multe esecuri asteptate decat putine, dar neasteptate.

In multe dintre grupurile cu care lucram, in calitate de consultanti, folosim un exercitiu celebru care urmareste scoaterea la suprafata a premisei de neincredere. Exercitiul propune o dilema similara cu celebra dilema a detinutului. Echipele au de rezolvat o problema comuna. Daca lucreaza in consens, e foarte usor de gasit o solutie in care toata lumea are de castigat. Daca o echipa triseaza, insa, ea e rasplatita puternic (oarecum ca-n viata, din pacate...). Daca toate triseaza, toate sunt pedepsite. Ei bine, majoritatea grupurilor cu care am lucrat pleaca de la premisa ca cel putin o echipa va trisa, ca atare mai bine triseaza si ei si pierde toata lumea! Cand spun majoritate nu ma refer la 55%. Dintre cele peste 100 de grupe care au abordat acest exercitiu, in experienta noastra de consultanti, nu au fost 10 cele care au plecat de la premisa de incredere. Eu am vazut doar unul. Mai mult decat atat, in modelul nostru de lucru, toate aceste grupe au fost formate din colegi din aceeasi organizatie; adeseori chiar din aceeasi echipa! Cu toate acestea, a parut absolut natural sa consideri ca te vor insela cu prima ocazie. Dintre cele 90% din grupe care au lucrat pe premisa de neincredere, multe nu au facut nici cel mai mic efort ca sa o verifice. Jocul are 10 runde si ar fi putut cu usurinta propune un model bazat pe incredere la inceput; ar fi avut vreme sa-l retraga ulterior. Desigur, asta ar fi insemnat sa recompenseze echipa care ar fi trisat... De mentionat ca aceste echipe erau formate din oameni normali, integri si onesti si ar fi fost foarte simplu sa se construiasca ceva pe onestitatea lor. Toate grupurile (putine) care au abordat problema de la premisa de incredere au obtinut rezultate mult mai bune. Chiar si acelea in care unele echipe pe alocuri au trisat.