Cursurile academice în lumea 2.0

Au cam trecut vremurile în care singura sursă de informare era bibliografia tipărită, din care majoritatea lucrărilor erau oferite de biblioteci în puţine exemplare, iar obţinerea acestora era o adevărată bătălie. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, studiul individual în biblioteci şi-a avut şi îşi are rolul lui în formarea profesională, dar multiplele posibilităţi de informare contemporane oferă şi alte posibilităţi de învăţare.

Studenţii aşteaptă să li se prezinte materia într-un mod accesibil, interactiv şi să simtă utilitatea informaţiilor pe care le primesc şi pe care trebuie să le asimileze. Să nu uităm că este vorba despre generaţia care a crescut odată cu calculatorul şi internetul, a fost părtaşă la schimbările dinamice din ultimii ani în domeniul IT. Acum toate acestea le sunt la îndemână şi nu-şi pot imagina viaţa fără ele.

Intrarea profesorilor la cursuri cu prezentările în PowerPoint ale cursurilor stocate pe diferite suporturi electronice nu mai este deja ceva nou pentru studenţi. Şi atunci, sunt apreciate paginile în care ideea de bază este expusă scurt şi concis, bine evidenţiată şi uşor de reţinut. La finalul unei prezentări cu cât sunt mai multe exemple concrete, imagini şi inserţii video, cu atât studenţii vor rămâne cu multe informaţii deja fixate. Personal, am observat că studenţii apreciază implicarea lor pe parcursul cursului sau la finalul acestuia în găsirea de răspunsuri la întrebări legate de tema predată. De fiecare dată încurajez participarea directă şi feedback-ul din partea lor. Deci, totul porneşte de la felul în care profesorul prezintă studenţilor informaţia, pe ce pune mai mult accent şi ce pretinde de la cursanţi, dar contează enorm şi cum vor fi examinaţi pentru a primi nota.

Apropo de posibilităţile tehnologice de culegere a informaţiilor şi de manifestare a abilităţilor, cadre didactice de la universităţi de renume din lume indică studenţilor vizitarea diferitelor apariţii online şi în plus condiţionează promovarea examenului de activitatea tinerilor în completarea informaţiilor legate de cursurile pe care aceşti profesori le predau. 

De exemplu, prof. Richard Bailey de la Universitatea din Leeds preciza recent că profesorul trebuie să ţină seama în metodologia de predare de ce fel de studenţi are în faţă. “Cei născuţi la sfârşitul anilor ’80 au crescut cu internet, email şi telefon mobil. Ajung la universitate cu un bagaj de cunoştinţe tehnice impresionant, sunt familiarizaţi cu mesaje scurte gen SMS, dar şi cu căutări rapide în Google. În acelaşi timp ei se plictisesc la lecturi lungi şi nu mai găsesc interesantă liniaritatea cărţilor imprimate.”

Iar prof. Thomas Pleil de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Darmstand (Germania) împărtăşea experienţa sa de a preda PR-ul, utilizând deja tehnologia web 2.0 sau chiar web 3.0: “Încă din 2005 studenţii mei trebuie să intre pe blog-ul de PR al universităţii. Trebuie să-l citească, dar şi să reacţioneze cu comentarii. Blog-ul este, de asemenea, utilizat pentru a pregăti cursurile şi a ghida studenţii către materialele pe care să le citească.” Evaluarea studenţilor se face tot prin apelarea la formatul Wikipediei, binecunoscută acum de toţi. “Am realizat o wiki pentru studenţi. Studenţii nu mai scriu eseuri în word şi mi le trimit pe email pentru evaluarea finală. Ei trebuie să publice în această wiki, dedicată şi cercetărilor.” Profesorul are o interactivitate cu studenţii şi pentru a reactualiza cursul pentru anul universitar următor. “Cursul de bază este de asemenea publicat, iar studenţii pot să îl completeze în acelaşi format de wiki.”

În detrimentul plictisitoarelor prelegeri cu exprimare greoaie şi axate în principal pe teorie, partea practică câştigă tot mai mult teren şi este mult mai apreciată în rândul studenţilor.