Cum ne justificăm deciziile proaste...

 Avem justificări „raţionale” pentru orice decizie proastă!

Ascultaţi un bărbat care şi-a cumpărat o maşină prea scumpă pentru nivelul lui de trai. Sau o femeie care şi-a cumpărat a 8-a poşetă deşi 6 dintre ele nu le-a purtat mai mult de o singură data şi nici nu o dau banii afară din casă. Au întotdeauna justificări „raţionale” pentru deciziile lor. Explicaţiile lor conţin calcule, cifre, procente, exemple, comparaţii sau chiar citate care la prima privire par logice! Cu toate astea, dacă privim în ansamblu, ceea ce au făcut nu are nici o logică.

Cât de „logice” sunt explicaţiile bărbatului cu maşina scumpă? Nu ştiu! Dar ştiu că ar fi putut să îşi plătească mai repede ratele la casă, sau că ar fi putut să îşi deschidă o mică afacere, sau să pună banii la bancă şi să câştige o mică dobândă, sau să meargă în 5-6 concedii extraordinare, sau să investească în cariera lui pentru a câştiga bani mai mulţi.

„O viaţă avem!”

Ştiu!!!! Aici ar urma valul doi de argumente: cele de natură filozofico-emoţională! „O viaţă avem! Ar trebui să ne simţim cât mai bine!” Doar că, fiind proprietar de maşină scumpă, are de plătit taxe mai mari, asigurări mari, service scump, are grija maşinii în fiecare clipă, îi este permanent frică să nu i-o fure, zgârie, lovească, etc. Este tot timpul nervos, agresiv şi stresat! Este obsedat de depăşiri, de priorităţi şi de ceilalţi nesimţiţi din trafic! Este obsedat de tapiţerie, de covoraşe, de câte şi mai câte! Ajunge să îi facă până şi propriei lui familii viaţa un coşmar. Deci, unde este „simţitul mai bine”?

Cum ajungem în astfel de situaţii?

Am luat un exemplu „fericit”, în care un bărbat îşi cumpără o maşină prea scumpă dar acelaşi fenomen se întâmplă în cazul tuturor deciziilor pe care luăm. Fie că este vorba de aprinderea unei ţigări, mâncatul unei prăjituri, decizia de a divorţa de cel (cea) cu care ai petrecut 10 ani din viaţă sau renunţarea la un post sigur pentru a-ţi deschide o firmă, procesul decizional este acelaşi. De fiecare dată, creierul nostru caută să maximizeze plăcerea şi să limiteze durerea. Ceea ce este foarte bine şi foarte natural! Aşa trebuie să trăim!

„Dacă principul este să maximizăm plăcerea, de ce ajungem totuşi să suferim mai mult după ce luăm astfel de decizii?”este o întrebare naturală. Răspunsul este destul de simplu: pentru că, deşi scopul este unul bun, procesul decizional este greşit!