Cum abordez generatia 50+?
Ciprian Todoca › Mie, 2010-06-02 12:00Ce pot face organizatiile cu cei din generatia 50+? Sa nu-i mai trimita la training, sa nu-i mai pregateasca, sa-i dea afara, sa ii pedepseasca pentru reticenta lor? E o varianta. Sa-i accepte, sa profite de experienta lor, sa-i recunoasca pentru ceea ce au facut. Sa-i implice in schimbare, nu doar sa le ceara sa se schimbe. Sa-i faca responsabili de schimbare. Poate fi o alta varianta.
Poza 1 din 2
Poza 2 din 2
Citeste si:
› Oamenii de vanzari, o piedica in calea clientilor?
› Cum sa... motivezi angajatii. Fara buget
Ce pot face organizatiile cu cei din generatia 50+? Sa nu-i mai trimita la training, sa nu-i mai pregateasca, sa-i dea afara, sa ii pedepseasca pentru reticenta lor? E o varianta. Sa-i accepte, sa profite de experienta lor, sa-i recunoasca pentru ceea ce au facut. Sa-i implice in schimbare, nu doar sa le ceara sa se schimbe. Sa-i faca responsabili de schimbare. Poate fi o alta varianta.
Paradigma oamenilor din generatia 50+ in training, referitoare la greutatea manifestata de ei pentru a accepta pregatirea poate fi una reala. Am trait-o, intrebandu-ma adesea de ce?, la fel ca cei de 4-5 ani, care se afla la varsta descoperirilor. Diferenta majora o reprezinta lipsa barierelor, a prejudecatilor si a experientei - la cei mici.
Tentatia mea a fost de a le pune o eticheta: nu vreti, nu puteti... ok, va meritati soarta, eticheta de retrograzi, cei care se impotrivesc oricarei schimbari, cei care sunt impotriva curentului.
Mi-a aparut instantaneu in minte o alta paradigma, cea cu diferenta intre generatii.
Am stat si m-am uitat la oamenii care reusesc sa aiba profit, care reusesc sa castige in momente in care piata este mai putin darnica. Acestia, incepand de la cei care produc IPAD-uri sau softuri, pana la organizatorii de evenimente si concerte, schimba ceva in ceea ce fac pentru a obtine alte rezultate, indiferent de varsta pe care o au. Un exemplu este o prietena apropiata care se ocupa de organizarea de concerte si care s-a reorientat catre promovarea de trupe mici, care au potential si care cresc de la un concert la altul. Un alt exemplu e colegul meu care face concursuri de media online, pentru ca online-ul este viitorul, pentru ca aici sunt oportunitati de dezvoltare a business-ului.
Revin la acesti oameni care au o eticheta agatata pe frunte si intrebarea care-mi vine in minte este ce-i face sa ramana intepeniti in aceeasi pendulare de activitati si de modalitati de realizare a acestora? La fel cum vad eu, vad si ei in jurul lor ca rezultatele pe care le obtin sunt aceleasi - fapt care le sporeste frustrarea. In paralel, se nasc si alte intrebari: Ce fac oamenii acestia acasa, cu familiile lor? Cum isi cresc acesti oameni copiii?
Primul raspuns, venit prompt, este ca vina tine de management – care, la randul lui, n-a schimbat nimic. Al doilea raspuns este acela ca munca de-o viata nu le este recunoscuta, indiferent in ce conditii a fost realizata. Aportul si experienta lor sunt trecute cu vederea de catre ei insisi, de catre superiorul direct, de catre cei care ii inconjoara. Tendinta este de a se retrage, de a se ascunde in locul confortabil, de a-l lua pe Nu alaturi, indiferent ca este profesional, personal sau social.
Si asta pentru ca temerile lor, venite din experientele trecute, fricile proprii pe care si le-au asumat la un moment dat s-au intors impotriva lor.
Un exemplu contrar este cel al unui domn de 58 de ani, care mi-a spus ca toate trainingurile la care a participat dupa revolutie i-au prins foarte bine, l-au ajutat sa aiba serviciu, iar acum, dupa pensie, o sa aiba grija de nepoti, carora le va transmite o parte din ce a invatat si a trait el.
Ce pot face organizatiile cu cei din generatia 50+? Sa nu-i mai trimita la training, sa nu-i mai pregateasca, sa-i dea afara, sa ii pedepseasca pentru reticenta lor? E o varianta.
Sa-i accepte, sa profite de experienta lor, sa-i recunoasca pentru ceea ce au facut. Sa-i implice in schimbare, nu doar sa le ceara sa se schimbe. Sa-i faca responsabili de schimabare. Poate fi o alta varianta.
M-am intrebat ce ma retine pe mine, la 32 de ani, sa accept o provocare, o schimbare, o idee noua. Raspunsurile nu au incetat sa curga: nu e ideea mea, mi se pare o prostie, nu-mi place de cel care a avut ideea, sunt intr-o pasa proasta... presupune efort de implementare, nu mi-e clar rezultatul, mi-e teama de esec, mi-e teama ca nu voi avea suport, imi pierd timpul, ceilalti n-o vor pune in aplicare, de ce eu?
Atata timp cat nu primesc nimic in schimbul acceptarii provocarii, noii idei, nu schimb nimic. Sau aproape nimic.
Si atunci ce fac cu cei de varsta parintilor nostri?
Un director de centru de extractie de titei, care conduce oameni de mai mult de 25 de ani, si care se apropie de varsta de 65 ani, intr-o sesiune de performance management a avut urmatorul comentariu: “Am reusit sa imi tin oamenii aproape pentru ca le-am fost alaturi. Si i-am incurajat. Si niciodata nu le-am spus ca sunt prosti sau ca nu pot, indiferent ca aveau sau n-aveau scoala. Indiferent daca aveau 20 sau 50 de ani. Asa mi-am crescut si copiii si sunt multumit”.
Pot sa le arat intelegere pentru faptul ca le e greu. Sa le fiu alaturi. Pot incepe sa le recunosc efortul pe care l-au depus. Pot sa ofer incredere. Pot sa le multumesc pentru ce fac. Pot sa ii implic sa impartaseasca din experienta lor si celor noi. Pot sa-i ajut s-o impartaseasca. Pot sa-i accept cu reticenta lor.
Odata ce i-am castigat, sunt cei care vor ramane langa mine, care nu mai pleaca, sau care pleaca foarte greu. Iar eu am loialitatea si experienta lor.
Sau ii pot da afara.
Am de lucrat la acceptare. Eu aleg sa-i accept.
Tu ce alegi?
Ciprian Todoca este consultant la Trend Consult Grup
Comentarii
2011-01-24 17:02
ANCA MORARU
Aceeași problemă coboară și cu vreo 10 ani mai în jos, chiar dacă nu atât de pregnant. Vorbesc din perspectiva unui 40+, student în anul 2, cu brevete luate în urma unor cursuri absolvite în 2006 și 2008. Da, în multe cazuri e vorba de ”NU, nu vreau”, dar conform experienței mele de până acum, în ultimii 16 ani de zile am primit de la angajatori doar promisiuni de training. Nici măcar unul nu a considerat necesar să își respecte promisiunea, așa că toate cursurile și specializările pe care le-am făcut și le urmez încă au fost pe banii mei, pe timpul meu, cu riscul asumat că angajatorul în loc să aprecieze, va fi deranjat de faptul că uite azi am un examen, pot să plec mai devreme? Îmi caut de lucru de ceva vreme. Nici o reacție. Știu că piața e suprasaturată, dar abordările angajatorilor sunt, în general, șocante. Am făcut 4 voluntariate anul trecut. Dar până când îți poți permite să lucrezi și să te implici fără să fii plătit? În multe cazuri, nu trainingul rezolvă problema, dar abordarea angajatorului poate fi soluția. Pentru mine, ca angajat, un curs sau un training oferit de angajator este un instrument motivațional. Ah, un exemplu absolut șocant, de la ultimul meu loc de muncă: rezultatele muncii efectuate de mine se bazau exclusiv pe o școlarizare specifică, promisă solemn la interviul de angajare. În 14 luni de zile, angajatorul meu nu a avut chef și timp să îmi faciliteze școlarizarea respectivă, care implica un nivel tehnic destul de ridicat. Angajatorii nu doar că nu știu să aprecieze ceea ce au, de multe ori. Dar știu să demotiveze la cel mai înalt grad și regret că am ajuns să spun așa ceva, dar privind retrospectiv, cam asta este concluzia.
2010-06-08 09:21
ADRIAN IANCU
Baza de discutie cred ca nu este cea corecta.
Daca s-ar continua pe linia asta, vom ajunge sa ne intrebam ce facem cu generatia 30-, cu musulmanii, cu blondele...
Eu fac parte din generatia 50+ si din cei 7 angajatori pe care i-am avut pana acum, doar unul singur s-a gandit ca ar fi bine sa merg la un training. Si nu pentru ca nu as fi solicitat, ci pentru ca pur si simplu li s-a parut mult mai confortabil sa pastreze banii.
In consecinta, am fost activ in 6 domenii mari (productie, invatamant, cercetare, consultanta, proiectare, vanzari) si tot ce am dobandit a fost prin eforturi proprii. Da, autodidact. De la tehnologie pana la programare si economie. Iar rezultatele pe care le-am obtinut mi-au oferit privilegiul de a putea alege cu cine sa lucrez.
Consider ca intrebarea corecta ar fi: Cum sunt distribuite pe grupe de varsta trainingurile si care este rata de acceptare a lor in cadrul fiecarei grupe? Dar eficienta lor, pe grupe de varsta?
2010-06-08 09:21
CAMI MELCHIORI
Cred ca intotdeauna a existat un asemenea conflict , chiar daca nu este recunoscut deschis .Tinerii sunt spontani, novatori, entuziasti ,vor sa schimbe lumea, cei in varsta au experienta , sunt mai echilibrati si mai precauti.Reticenta este de fapt o precautie din punctul meu de vedere .Am cunoscut si oameni , cei drept putini care dupa varsta de 50 de ani si-au mentinut "tineretea".
Conflictul survine din tocmai din diferenta si modul de abordare a problemelor .
Ceea ce este cu adevarat minunat este ca acest conflict completeza de ambele parti carentele.
2010-06-08 09:20
MARIUS GIRLEA
Cred ca, din perspectiva angajatorului, angajatul +50 are un atu major in comparatie cu cei mai tineri, si anume o dorinta mai mare de a ramane in jobul actual. Pentru tineri orice job este o rampa pentru urmatorul ceea ce nu se aplica la cei +50 este Pana la marea imbulzeala din '89 valoarea - certificata prin avansari profesionale - era conferita majoritar de varsta. Adica inaintai in grad, functie, nivel saslarial odata cu trecerea anilor, oarecum in virtutea inertiei. Dupa '89 valoarea - certificata prin sansele de angajare - a fost conferita majoritar de lipsa varstei! Adica tinerii au fost preferati net celor in varsta la avansari, salarizari, angajari. Odata cu criza s-au nivelat preferintele in sensul ca nu prea mai conteaza varsta
2010-06-05 11:17
N.
Societatea romaneasca are multe idei preconcepute despre oamenii din zona 50+ catalogandu-i expirati si imposibil de schimbat. Din pacate chiar cei din 50+ au gandurile mai mult spre pensie decat spre creatie. 50+ se poate schimba si merita sa le dam o sansa. However ... 50+ trebuie sa isi depaseasca propriile bariere impuse de cultura si mentalitatile romanesti
2010-06-03 13:04
CIELSTAR
Ce se intampla cu cei care nu au nici o calificare anume dar au mult potential! La 50+ potentialul este ridiculizat si mai mult un obstacol decat o oportunitate.
Ma refer in special la mama mea care are cunostinte de comert, de asistenta personala, stie sa redacteze scrisori, este buna dactilografa, este organizata, nu a intarziat sau lipsit niciodata de la serviciu, stie sa se ocupe si de partea financiara sa tina legatura cu bancile, sa se ocupe de facturi si chitante si desi nu a avut niciodata customer service training sau team building exercises manevreaza cu diplomatie orice relatie cu clienti, colegi sau sefi.
Ce facem cu persoane ca ea care sint "jack of all trades", fac de toate intr-o companie fara sa aibe o pozitie anume, si deodata se trezesc ca nu au serviciu, nu au diplome, nu le scrie nimic in cartea de munca ca seful a facut o intelegere sa o plateasca cash sa nu plateasca taxe si sa nu aiba nici o obligatie...
Ce se intampla cu oameni care nu au fost invatati niciodata ca au drepturi si ca meritat tratati cu respect si nu gen carpe disponibile. Ca nu este OK sa munceasca 6 zile pe saptamana, 14 ore pe zi cu jumate de ora furata de pauza in care imbuca un sandwich facut la repezeala si toate astea pentru 300 de euro cu care nu iti poti plati nici darile la stat!
Oameni ca ea care accepta ce li se ofera pentru ca le-a trecut timpul si cine mai angajeaza o secretara la 54 care desi arata prezentabil si profesional nu e tanara si nu are 5 diplome si alte 5 traininguri si calificari.
Ce poate pune in CV? Etica de munca impecabila, nu se plange de conditii infecte, se pricepe la de toate si necalificata in nimic.
Poate nu or munci cei de 50+ ca cei care termina facultatea, dar cred ca au standarde, respect fata de locul de munca si seriozitate mai mare!
2010-06-03 08:56
ELENA
Recunosc in cele prezentate mai sus o generatie care nu s-a asumat asa cum ar fi bine sa o faca! Gasesc scuze in trecutul traumatizant si nu-si traiesc oportunitatile prezentului.
Am 53 de ani, merg la traininguri, invat si impartasesc cu tineri sau mai putin tineri. Traiesc din plin!
Fara suparare, am intalnit persoane intre 30 - 40 de ani, rezistente la schimbare si foarte duri in aprecierea celor din jur, incruntati, suparati pe guvern, suparati ca nu s-au nascut in alta tara! Rezistenta la schimbare si frustrarea nu are varsta!
2010-06-02 16:10
IONESCU ALIN
Eu stiu ca exista si o vorba in genul: "Nimic nu poate inlocui experienta." Seniorii reprezinta o istorie vie a unor fapte si intamplari la care noi nu am avut acces si care, pot suplini prin experienta tocmai setea noastra de noutate si pofta de schimbare. N-ar fi mult mai interesant de aflat de ce nu reusim noi sa le castigam increderea si sa le starnim interesul?
2010-06-02 12:43
JAMES
trainingurile nu rezolva problema
e in firea umana sa se impotriveasca schimbarii pe masura ce trece timpul. cred ca uneori le cerem prea mult celor de peste 50 de ani. au invatat si si-au inceput viata profesionala intr-un cu totul alt sistem. unii se schimba, e adevarat, dar sunt exceptii. nu cred ca niste traininguri o sa-i faca sa munceasca precum cei care abia termina facultatea.
Adăugati comentariu
Dan Berteanu: „Trainingul, aşa cum îl...
La începutul acestui an, am fost solicitat să-mi dau cu părerea despre evoluţia din 2012 a pieţei de training din România şi din Europa Centrală şi de Est. Am declinat-o.
Manager în ape tulburi
Criză sau ne-criză, situaţii neaşteptate sau neplanificate apar tot timpul, iar factorul imprevizibil este cel mai dificil dintre toate. Nu ştii cum, nu ştii când, nu ştii de ce, pur şi...
In Malta pentru un concediu binevenit
Daca doriti sa va petreceti vacanta intr-un loc insorit si captivant, atunci este simplu. Alegeti Malta. Iata de ce.
Despre lideri adevăraţi - cu Dale Carnegie
Am descoperit cărţile lui Dale Carnegie într-un moment în care aveam nevoie de o direcţie în viaţa profesională şi revin la ele ori de câte ori caut motivaţie, informaţie sau pur şi...
Greşeli care îţi pot afecta cariera
Pe parcursul vieţii, un angajat se confruntă cu o multitudine de probleme care îşi pot pune amprenta mai mult sau mai puţin asupra evoluţiei carierei acestuia. Unele decizii pe care le iei...
Avem un sceptic printre noi. Ce-i de făcut?
Îi ştiţi pe sceptici, cei care afişează aerul acela incredul, în spatele căruia se ascunde cu mare greutate gândul: „De ce te-aş asculta!“ Sunt cei mai dificili prieteni, cei mai...
Unul dintre cei mai renumiți hackeri din România, cunoscut în lumea virtuală sub pseudonimul...
La începutul acestui an, am fost solicitat să-mi dau cu părerea despre evoluţia din 2012...
În majoritatea cazurilor când cineva face o greşeală (mai ales în legătură cu noi), ne...
