Cui i-e frica de un investment banker?

Ioana Filipescu

Poza 1 din 5

Ioana Filipescu

Poza 2 din 5

Ioana Filipescu

Poza 3 din 5

Ioana Filipescu

Poza 4 din 5

Ioana Filipescu

Poza 5 din 5

In procesul de cristalizare a unei personalitati, intervin multi factori, iar daca ne referim la factorii umani, foarte multe personaje influenteaza devenirea cuiva. In cazul Ioanei Filipescu, influenta nu a venit din partea unui personaj fictiv, ci din partea mai multor oameni, personaje din viata reala. A crescut intr-o familie „cu putini copii si multi bunici”. E bucuresteanca si provine din parinti ingineri. Bunicii sai au fost doctori si avocati. Nici una dintre rudele sale nu a mai facut afaceri; in familia sa, nici nu se cuvenea sa discuti despre bani. Iata de ce aptitudinile sale de business au fost cultivate ulterior pe baza unor experiente nemijlocite.

Exista meserii care tin de un bun simt al lucrurilor si exista altele in care practica este stricta si se bazeaza pe acumularea unor cunostinte graduale. Unele sunt premizele profesionale pentru investment banking si altele sunt cele pentru medicina. In tineretea sa, n-ar fi putut alege investment bankingul in mod voluntar. Si-a inceput studiile la Politehnica din Iasi in 1987 si chiar in anii terminali ai facultatii nu existau prea multe persoane care sa aiba o idee clara despre ce ar fi putut insemna investment banking. Consultanta financiara e mai degraba un domeniu catre care a purtat-o viata. Cand a terminat Facultatea de Textile, un singur lucru stia foarte sigur: ca nu voia sa profeseze ceea ce studiase in scoala.

A lucrat pentru mai putin de un an in Ministerul Industriei. Intamplator sau nu, pentru ca vorbea mai multe limbi straine si cu acordul angajatorilor sai, a ales departamentul Organizatii internationale. Aici lucra cu viitorii sai colegi de la Banca Europeana (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare). In aceasta conjunctura, a aparut propunerea sa se prezinte la un interviu la BERD. I se parea improbabil, ba chiar imposibil sa fie recrutata. Pe de o parte, pentru ca e o persoana „realista care nu se proiecteaza niciodata mai sus decat se afla”, pe de alta pentru ca se gandea la competitie, la toti acei candidati „mai bine pregatiti ca ea”. Dar s-a dovedit ca angajatorul cauta atunci o persoana tanara, motivata, cu mintea deschisa si dorinta de a invata, pentru ca la vremea aceea specialistii nici nu existau. Asa se face ca a fost recrutata la BERD-Bucuresti, unde a urcat toate treptele profesionale timp de aproape sapte ani, facand ceva ce n-a incetat sa faca nici astazi: „un fel de development banking”. „Mi-am schimbat putin locul la masa, dar fac acelasi lucru de cand
mi-am inceput cariera pana astazi.”

Scoala de administratie franceza

Dupa un an de administratie publica si la capatul celor sapte ani petrecuti la BERD, simtea nevoia sa schimbe ceva in viata sa profesionala. Isi incepuse cariera lucrand intr-o institutie publica si se temea ca va sfarsi prin a nu se mai putea adapta cerintelor sectorului privat. Ca va fi etichetata ca un specialist din sectorul public care nu va mai putea intelege vreodata zona de business. Intamplarea a facut ca tocmai atunci sa sustina testarea la École Nationale d'Administration (ÉNA) si sa fie acceptata. Iat-o in situatia de a decide in favoarea sau impotriva masteratului in administratie publica. Avea de ales intre multele argumente pro si contra. Pana la urma, faptul ca era vorba despre o scoala prestigioasa, foarte selectiva a contat foarte mult. Alegerea s-a dovedit a fi fericita si n-a regretat-o nici o clipa, apoi. Daca i s-ar cere s-o ia de la capat cu studiile la ÉNA, n-ar avea nici o ezitare. Este o scoala „de respiratie larga din punct de vedere intelectual” si mai degraba utila in meserii specifice administratiei publice sau diplomatiei, decat domeniului in care a activat Ioana Filipescu ulterior. Nefiind axat pe domeniul financiar, masterul i-a oferit totusi o bogatie de discipline si materii, pe care altfel nu le-ar fi putut cuprinde. Isi aminteste cu placere de anul petrecut la Paris ca de un „an sabatic” dupa cei sapte ani de munca neintrerupta. Se dusese acolo pe cont propriu, asa ca nu avea presiunea unor rezultate scolare de exceptie. Asa se face ca si-a acordat luxul de a aprofunda exact acele materii care i se pareau interesante. Puterea scolii era fabuloasa din punctul de vedere al dotarilor bazei materiale si al posibilitatilor de documentare. Suprapunand imaginea scolii peste cea a orasului, veti obtine imaginea exacta a capitalului cultural extraordinar de care s-a bucurat.

Exista obligatia parcurgerii unui stagiu de practica de doua luni intr-o prefectura sau intr-un minister din Franta, dar si oriunde in alta parte, in teritoriile franceze. Iti puteai alege sa faci stagiul, de exemplu, intr-o prefectura din Martinica. Dar, pentru ca simtea nevoia sa faca ceva mai apropiat de pregatirea pe care o avea deja, Ioana Filipescu a obtinut acordul conducerii scolii de a-si face stagiul la Commission Bancaire, un fel de departament de supraveghere al Banque de France. Lucrarea sa de practica, ca rezultat al stagiului, facea o analiza a riscului de tara intr-un bazin de tari din regiune si includea o parte referitoare la Romania, care in 1999 se afla intr-un moment destul de sumbru al tranzitiei economice.

Din perioada aceea, i-a ramas in minte o amintire inedita legata de fiul sau, care pe atunci avea numai doi ani. Aflat pentru o luna la Paris sa-si vada mama, acesta a ramas incuiat singur, pe dinauntru, in locuinta de la ultimul etaj al imobilului in care locuiau, o casa veche de 600 de ani, in care usile cantareau, foarte probabil, cateva sute de kilograme. Si cum in nici un caz usa masiva nu s-ar fi putut sparge, scaparea a venit de la geamurile care erau deschise si pe unde au putut intra pompierii chemati de urgenta.

Astazi

Ioana Filipescu ar putea sa vorbeasca despre foarte multe tranzactii pe care le-a asistat, „fiecare speciala in felul ei”.

Pe mine ma impresionase vanzarea pachetului majoritar de actiuni al LaborMed Pharma catre fondul de investitii Advent International in februarie 2008, care a avut un rezultat foarte vizibil in piata si care a fost o tranzactie de tip buy-in fara precedent in Europa Centrala si de Est. Dar am aflat ca pentru ea si pentru echipa cu care lucreaza a fost o mare onoare sa consilieze Groupama in doua dintre achizitiile sale in Romania.
„Satisfactia profesionala”, marturiseste Filipescu, „vine dintr-un cumul de factori”. Groupama este un jucator foarte mare al pietei de asigurari franceze, si faptul ca au fost desemnati sa lucreze pentru el a fost o mare realizare. Tatonarile au inceput in ianuarie 2005 si s-au finalizat prin preluarea Asiban pentru 350 milioane de euro, fiind si cea mai mare tranzactie de pe piata asigurarilor din Romania.

Referitor la masurile economice luate de guvernanti in perioada de criza economica, Ioana Filipescu spune ca are sentimentul unei improvizatii perpetue, ca nu exista nici un plan si nici o strategie coerenta. „Sunt ca niste experimente abandonate cu prea mare viteza. Ideile par ca vin de undeva si sunt abandonate pentru altele, la fel de putin pertinente. Nu exista analiza, nu exista strategie.” Admite, totusi, ca unele momente grave au fost depasite. Filipescu gaseste de neinteles faptul ca Registrul Comertului a fost blocat timp de un an si ca nimeni nu a luat nici o masura referitor la asta. „Nu se mai putea inregistra nici o companie, nici o crestere de capital, nici o tranzactie. Pe climatul unei lipse de lichiditati acute a fost extrem de grav”.

Traversam o perioada in care companiile sunt blocate din cauza lipsei de lichiditati, iar guvernantii nu se gandesc serios la posibilitatea reesalonarii datoriilor. Firmelor li se cere sa plateasca TVA-ul, care apoi nu li se mai returneaza. Li se cere sa plateasca taxele, imediat ce sunt exigibile. Administratiile someaza firmele sa plateasca, in schimb nu le rezolva nici o problema. „In interactiunea cu autoritatile, ramai la fel de naucit si ca persoana fizica si ca persoana juridica.” Or, Filipescu spune ca nu poti negocia dintr-o postura de forta. „Trebuie sa te asezi in pozitia celuilalt. Daca nu faci asta, nu poti sa facilitezi nimic si nimic nu se mai intampla”.

Criza n-o intimideaza in nici un fel. Drept dovada, recent a facut prima investitie de anvergura cu capitalul familiei sale, deschizand o clinica de servicii medicale. „Intr-o perioada de criza, domeniul medical ramane stabil ca cerere si destul de putin adresat”, ma lamureste ea. In masura in care acorzi atentie si pricepere dezvoltarii acestui business, el va trebui sa creasca.

M & A (fuziuni si achizitii)

Piata de fuziuni si achizitii a suferit o contractie de 70% fata de anul 2008. Filipescu nu priveste cu pesimism faptul ca piata a scazut, pentru ca si competitia a scazut. De fapt, numarul de tranzactii pe care le urmareste compania sa este foarte mic. Daca ne-am fi aflat intr-o conjunctura in care criza economica ar fi fost strict locala, probabil ca piata ar fi mers mai bine. Abia asa criza ar fi dat nastere unor oportunitati pe care alti jucatori din alte piete le-ar fi sesizat si le-ar fi fructificat. Or, noi suntem intr-o criza locala, pe fundalul unei crize globale. In general e rau, dar la noi e si mai rau. Sunt aproape inexistenti cei care au lichiditati, iar investitorii strategici au probleme. Cei care au deja investitii ar putea avea deja probleme in anumite puncte din zona, fie in tarile Baltice, fie in Ucraina, Bulgaria, fie in Romania. Cei care au o expunere in aceste tari incearca sa inteleaga care este dimensiunea crizei, cum se pot replia. Nimeni nu risca acum o supraexpunere pe aceleasi piete. Jucatorii globali care nu se aflau inca aici au fost rezervati. Poate ca anticipau ca totul va merge din rau in mai rau si atunci au preferat sa nu se aventureze, tocmai pentru a nu plati un pret mare. Fondurile de investitii erau asteptate sa faca achizitii si nu le-au putut face. Aceasta pentru ca toate fondurile care opereaza in zona sunt asa numitele growth funds, cele care au avut capital pentru businessurile in crestere. Managerii de fond nu investesc cum ii taie capul, ci cum le dicteaza mandatul primit de la investitor. In 99% dintre cazuri, mandatul este de crestere. Or, situatiile de crestere nu prea mai exista. Fondurile de investitii au mai facut intr-adevar tranzactii, dar in domenii izolate, in care a existat crestere. Ioana Filipescu imi semnaleaza aici semnarea achizitiei pachetului majoritar la CMU de catre Advent International si pe cea de la sfarstiul anului trecut, intre MedLife si Société Générale. „In domenii izolate ca acesta s-a inregistrat crestere, insuficient insa ca sa tina o piata”, comenteaza ea.

Ioana Filipescu sustine ca e nevoie de o schimbare a fundamentelor pietei pe segmentul de Mergers&Acquisitions. Nu vede sa ajungem prea curand la nivelul la care ne-a prins criza. Si nici nu crede ca ar fi bine. Acum ne aflam la polul opus, unde increderea a disparut intre actorii pietei. Odata cu increderea, a disparut si capitalul: „Costul creditului este o functie direct proportionala cu increderea.” E nevoie sa se restabileasca increderea intre jucatorii din piata, dar ea nu face nici un pas in acest sens.
Intr-o situatie de dezamagire traita in viata de zi cu zi, este mult mai simplu sa acorzi credit moral unei persoane decat este in business sa acorzi credit cuantificabil financiar. Cu alte cuvinte, capitalul omenesc de incredere poate fi reprezentat ca fiind nesfarsit in timp ce capitalurile financiare sunt finite.

L`enfance de l`entrepreneuriat

Lectia pe care a invatat-o de la debutul crizei economice a fost ca, in primul rand, antreprenorii trebuie sa se fereasca de rau, atunci cand le este bine. Ca starea de bine economic nu este nesfarsita, ca exista cicluri economice si o sensibilitate a fiecarei afaceri la variatia anumitor parametri, la care oamenii de business e bine sa ia aminte. E de dorit ca antreprenorii sa isi puna probleme cata vreme au la dispozitie solutii alternative. E mult mai greu cand incepe sa fie rau si te confrunti cu probleme cu care nu te-ai confruntat niciodata.