Job description

Corporate Affairs Manager

Alexandra Dima › Mie, 2004-05-05 23:00

Un om al timpului sau, conectat la sursele de informatie privind societatea si problemele sale, un om cu un simt de observatie si de analiza sociala crescut, un lider de opinie, o persoana convingatoare. Asa arata caracterizarea celui care aspira la pozitia de Corporate Affairs Manager.

Untitled-418

Continuam in acest numar descrierea domeniului relatiilor publice cu un post mai special. Daca postul de coordonator relatii publice sau chiar un intreg departament care se ocupa de imaginea companiei fata de grupul de consumatori stabilit, se poate afla in organigrama tuturor firmelor mijlocii si mari, pozitia de Corporate Affairs Manager apare numai in cazul in care nivelul de dezvoltare al companiei este foarte inalt.

O companie aflata la acest nivel are nevoie nu doar de informarea publicului cu privire la produsele noi si promotiile actuale, ci si de o imagine integrata a companiei, adaptata la caracteristicile societatii; mai mult decat atat, atunci cand strategia companiei este una proactiva, acestui departament/post ii revine o mare parte din responsabilitatea in formarea si influentarea opiniei publice si a partenerilor strategici, conform intereselor afacerii.

Persoana care va ocupa un astfel de post trebuie sa aiba informatii dintr-o multime de domenii, pentru a putea rezolva probleme variate, de la introducerea unor noi masuri legislative privind obiectul de activitate al firmei, la cointeresarea unor potentiali parteneri in programe privind subiecte de interes public pentru societate (cum ar fi protectia mediului, sustinerea copiilor supradotati sau protejarea celor cu nevoi speciale etc.), la modificari de nuanta, dar esentiale in imaginea si cultura organizationala a companiei cu ajutorul mass media si a mijloacelor de comunicare interna.

Acest post este considerat unul de top management, deoarece raporteaza direct conducerii companiei si ia parte activa la etapa de conceptie a strategiei de dezvoltare.

Colaboreaza indeaproape cu departamentul de PR si cu de marketing (in responsabilitatea acestor departamente intra si sarcinile specifice acestui post, in cazul in care nu se decide crearea unui post dedicat) si are relatii cu toate celelalte departamente in probleme specifice (financiare, de vanzare, de dezvoltare de noi produse). Omul potrivit aici trebuie sa aiba foarte multa experienta si informatii despre piata si mai ales sa aiba o intuitie a evolutiei societatii si a nevoilor ei atat culturale, cat si de consum. In functie de specificul companiei si necesitatile ei de imagine, pregatirea acestei persoane poate pune accent pe jurnalism, comunicare, drept, marketing, dar este evident necesara cunoasterea tuturor acestor domenii, inclusiv al celui de management general si financiar.

Obiectiv:

Sustinerea activitatii si dezvoltarii companiei prin proiectarea unei imagini eficiente si consistente a companiei fata de publicul larg si partenerii de afaceri, prin intermediul asigurarii unei calitati crescute a comunicarii si managementul eficient al relatiei cu mass media si parteneri.

Responsabilitati:

  • analizeaza nevoile de dezvoltare privind imaginea companiei si relatiile cu partenerii strategici in colaborare cu managementul general, caruia ii ofera consultanta si informatii cu privire la acest subiect;
  • elaboreaza planul de dezvoltare in acest domeniu: propune proiecte specifice, inclusiv planificare in timp, obiective masurabile stabilite, planificare a bugetului;
  • participa la elaborarea mesajelor aferente proiectelor si la alegerea mijloacelor de comunicare potrivite (publicatii interne sau externe, comunicate de presa, rapoarte anuale, publicitate etc.);
  • negociaza cu furnizorii de servicii (firme de publicitate, de organizare de evenimente etc.), supervizeaza desfasurarea activitatii lor si evalueaza rezultatele finale; dezvolta relatiile cu partenerii de afaceri strategici, organizatiile administrative, guvernamentale sau non-guvernamentale ce pot sustine politica firmei si proiectele stabilite;
  • analizeaza tendintele pietei si anticipeaza nevoile partilor interesate in afacere pe baza carora elaboreaza initiative noi;
  • contribuie la dezvoltarea si managementul sistemelor si procedurilor departamentului, pentru a creste eficienta activitatii;
  • asigura o comunicare permanenta catre publicul tinta (publicul larg, partenerii strategici) a strategiei, punctelor de vedere si intentiilor companiei cu privire la subiecte de interes public (sanatate, protectia mediului, suportul populatiilor defavorizate sau cu necesitati speciale, subiecte aflate in atentia publicului larg si legate de obiectul de activitate al companiei);
  • participa la organizarea evenimentelor speciale pentru parteneri si actionari;
  • mentine o baza de date referitoare la mijloacele de comunicare specifice domeniului si ariei geografice de interes, cat si la partenerii de afaceri potentiali si actuali; informeaza la intervale regulate media si partenerii cu privire la activitatea companiei;
  • se ocupa si de probleme administrative, cum ar fi identificarea unor metode de reducere a costurilor, recrutare si training pentru angajatii departamentului.

Experienta necesara:

  • studii de specialitate si cunostinte in urmatoarele domenii: ASE, Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice, Legislatie, Management;
  • experienta relevanta in domeniu - minim 5 ani de experienta in presa, relatii publice, lobby, marketing, publicitate;
  • experienta in managementul comunicarii intr-o companie sau o entitate publica importanta;
  • cunostinte de utilizare a computerului (editare text, prezentare, calcul tabelar, baze de date);
  • cunostinte de limba engleza, cunoasterea cat mai multor limbi straine este un avantaj, mai ales in cazul companiilor multinationale;
  • cunostinte de sociologie si de psihologie a consumatorului.

Profil:

  • abilitati excelente de comunicare verbala si scrisa;
  • diplomatie, abilitati de comunicare la nivel inalt, cu persoane de decizie in diferite domenii ale vietii publice;
  • abilitati de analiza, atentie la detalii, capacitati organizatorice;
  • initiativa, gandire in perspectiva, interes catre nou;
  • capacitate de a asimila o cantitate mare de informatie din domenii diverse;
  • abilitati de lucru in echipa interdisciplinara;
  • abilitati de negociere si de cooperare cu persoane din domenii diverse;
  • flexibilitate, capacitate de a-si organiza timpul in functie de schimbarile aparute in program.

Pachet salarial:

Ca post de top management, salariul unei astfel de pozitii depaseste de obicei 1000 de euro, iar limita de sus depinde de nivelul companiei si de importanta acordata postului. Pentru desfasurarea activitatii este evident necesar un autotomobil de marca (ca indicator de status pentru persoana ce va acupa postul), un laptop si un telefon mobil. La acest nivel se pune si problema motivarii angajatului printr-un pachet de beneficii, cum sunt asigurarile si abonamentele medicale la clinici private si diferite facilitati privind familia, timpul liber etc., conform necesitatilor persoanei.

Este un post "de lux" intr-o organigrama si, datorita acestui fapt, necesitatea ocuparii acestui post de catre o persoana pregatita este crescuta, pentru ca rezultatele activitatii postului sa fie vizibile in evolutia globala a companiei.

0 comentarii 3554 vizualizări
 
 
 
 
 
 
 

Urmărește Revista Cariere