Cavalerul Alb al vinului romanesc

Contele Guy Tyrel-de-Poix

Contele Guy Tyrel de Poix se trage dintr-o veche familie nobiliara franceza. S-a pregatit pentru stomatologie pe care a practicat-o timp de opt ani in Franta. A abandonat fara regrete freza de dentist cand s-a ivit ocazia sa se ocupe de cele 50 de hectare de podgorie mostenite in Corsica. In 1993, a venit pentru prima data in Romania, iar un an mai tarziu a pus bazele companiei SERVE (Societatea Euro-Romana de Vinuri de Exceptie). Detine o suprafata de 40 hectare, la Ceptura, in centrul podgoriei Dealu Mare, unde a construit si o crama. Investitia se ridica la peste 2,5 milioane de euro. Prins cu productia de vinuri, cu exploatarea de vie, cu infiintarea de noi plantatii si cu pepiniera, Guy Tyrel de Poix isi petrece cea mai mare parte a timpului in Romania, pe care nu intentioneaza sa o mai paraseasca vreodata.

Vinul a fost intuitie sau simt al afacerii?

Prin 1986, renuntand la cabinetul de stomatologie, m-am dus sa muncesc in Corsica, la firma creata de tatal meu. Mergea foarte bine afacerea, dar prin 1992 am realizat ca posibilitatile de crestere reala sunt mici. Corsica este o insula mica, iar piata era deja ocupata. De aceea, m-am gandit sa fac o investitie in strainatate, numai ca trebuia sa ma hotarasc unde. Am luat intai in calcul Lumea Noua - Chile, Argentina, apoi Europa de Est - Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria. Printre criteriile de selectie, cel mai important a fost comunicarea, deoarece eu cred ca pentru a putea face vin, trebuie sa fii total integrat in lumea lui. Este un produs viu, in producerea caruia oamenii conteaza foarte mult. Indiferent ce tehnologie ai folosi, daca nu exista angajamentul total al muncitorilor nu faci nimic. Iata de ce ies vinurile diferite, chiar daca sunt produse pe terenuri vecine. Pentru ca ce este vinul? O paleta de culori, un pian sau un bloc de granit. Daca asezi doi pianisti la acelasi pian, ei vor canta lucruri diferite. La fel si cu pictorii, si cu sculptorii. Deci, este foarte important ca, atunci cand te apuci sa faci vin cu un obiectiv calitativ, sa fii parte a acelor locuri, sa fii la fel cu oamenii de acolo, sa-i cunosti. Asa se face ca, pana la urma, castigatoarea a fost Romania.

Cum a inceput povestea romaneasca?

Am venit prima data in Romania in martie 1993. Voiam sa simt ambianta. Aveam in plan drumuri la Jidvei, Panciu si Murfatlar, in organizarea Ambasadei Frantei la Bucuresti. Dar ghinionul a facut sa fie viscol. Mi s-a explicat ca toate drumurile sunt blocate. Am revenit in aprilie. Atunci am avut primul soc. Dincolo de proximitatea culturala, ceea ce m-a tulburat a fost faptul ca oamenii nu se uitau in ochii tai si erau imbracati in culori cenusii. In fine, m-am dus la Panciu, am putut vedea cateva societati. Totul parea minunat. Prin amabilitatea celor de la Asociatia Investitorilor Straini, am ajuns in posesia unei carti admirabile despre vin si cultura vinului in Romania. Un gest pe care administratia franceza cred ca nu l-ar fi facut vreodata. M-am intors acasa, am citit si am revenit in iunie impreuna cu un director de la o companie producatoare de sampanie, avand o experienta semnificativa si o viziune globala asupra viticulturii. Am vizitat mai multe locuri. La finalul periplului nostru, mi-a spus ca din punctul de vedere al calitatii pamantului nu voi avea probleme. Dificultatea pe care o anticipa era de natura juridica, legata de intrarea in proprietate asupra terenurilor. M-am decis sa raman. A fost sansa mea sa-l intalnesc la foarte scurta vreme pe Ernest Popovici, avocat, care mi-a devenit ulterior prieten. El m-a sfatuit sa-mi gasesc pe cineva care sa ma ajute facandu-mi corespondenta din Romania. Asa am cunoscut-o pe Mihaela Badea, care lucreaza si acum in firma ca Managing Director. Mai degraba ea a facut compania decat mine. Consider ca forta firmei noastre este bipolaritatea ei. Ea cuprinde in egala masura si elemente franceze si romanesti. S-a creat o fuziune intre realitatea romaneasca si mica mea experienta dobandita in Franta.

Ce ne puteti spune despre actionariatul companiei?

Eu, impreuna cu familia, sunt actionar majoritar. Avem peste 80% din actiuni. Pana la 100%, au fost prietenii mei. Deci, nu avem actionari financiari straini. De altfel, mi-ar fi fost imposibil sa le explic pentru ce sa investeasca. In mod obiectiv, realist, nu erau motive sa bagi bani intr-o asemenea aventura. Aveam de ales: sa renunt si sa regret toata viata sau sa ma arunc in necunoscut. Am ales a doua varianta, propunandu-mi sa o iau pas cu pas. De unde la inceput stateam in Corsica 25 de zile pe luna si restul in Romania, acum este invers. Acolo nu mai este nevoie de prezenta mea permanenta.

Descrieti pe scurt via si crama de la Ceptura!

Podgoria de la Dealu Mare are un potential calitativ urias, ca foarte multe alte podgorii din Romania. Nevalorificat, cum se intampla si in alte domenii. Eu cred ca dupa Franta, Romania are cel mai diversificat potential viticol si ar putea deveni pentru Europa ceea ce este Chile pentru America de Sud, si calitativ si cantitativ. Oricum, calitatea e obligatorie. Vin cu defecte nu mai exista pe piata internationala. Fara personalitate - se poate, dar nu cu defecte. Toate sunt corecte. Ceea ce lipseste este imaginea de marca a Romaniei. La vin, problema e ca nu-l poti vinde daca imaginea de marca este in urma celei de tara. Pentru ca vinul este un vis, o poveste, si trebuie sa te faca sa visezi. Romania nu face pe nimeni sa viseze la ora actuala, din pacate. Asta se va schimba prin dezvoltarea turismului, prin integrarea in UE etc. Dar cere timp. Asa cum mi s-a intamplat si mie. In primii ani, am cam pierdut timpul cu formalitatile si birocratia. Au fost si nervi. Dar eu cred ca mi-au folosit ca sa inteleg ce se intampla in aceasta tara, ce este bun si ce este rau. Eu cred ca un francez nu poate sa realizeze complexitatea raporturilor sociale din Romania. Seamana putin cu Corsica, din acest punct de vedere. E la fel de mult teatru in viata de zi cu zi...

Am construit crama si am dotat-o peste nivelul a 95% dintre cramele din Europa. Avem o tehnologie care ne permite sa facem o sortare foarte precisa a fiecarei remorci de struguri. Secretul vinificatiei corecte este ca fiecare strugure sa fie exprimat prin cea mai buna metoda. Fiecare kilogram de struguri are nevoie sa fie vinificat diferit, desciorchinat diferit, lucrat diferit. Daca amesteci, pierzi calitatea vinului. Calitatea si cantitatea sunt incompatibile. Trebuie sa alegi.

Dumneavoastra ati ales calitatea...

Am fost oarecum obligat. Am pornit cu obiectivul de a face un vin corect cantitativ. Ne faceam visuri ca vom invada piata engleza... Primul plan de afaceri a esuat. Ne-am dat seama ca pentru a vinde vin din Romania in marile retele e nevoie de un pret bun la vanzare. Noua ne iesea un pret ridicat. Am incercat cu piata din Finlanda. La inceput, am vandut acolo extraordinar, dar in anul urmator, cand am marit pretul cu 10 centi, vanzarea a coborat imediat.

Acela a fost momentul cand ati decis ca nu aceea era calea?

Da, si m-am hotarat sa merg pe calitate, pe piata locala. Dar piata locala, in 1999, nu era inca rentabila. Pana la privatizarea Jidveiului, a Murfatlarului, toate firmele de stat vindeau la un dolar sticla. Norocul meu a fost ca a venit un alt competitor, un italian - Vinarte. Vazand pretul nostru de 1,5 euro, a scos pe piata un vin excelent la 2,3 euro. Replica noastra a fost un Cuvee special, la 3 euro pe sticla, pentru ca piata se maturizase intre timp. La ora actuala, acoperim toata gama interesanta de vinuri: Premium, Premium Plus si Super Premium, cu preturi de la 4 euro, pana la 13-15 euro.

Cat vindeti in Romania si cat la export?

Trei sferturi din productie o vindem in Romania, preponderent in restaurante de lux. Cele 25 de procente care merg la export au doua tipuri de piata: una de pret (96% se vinde in Quebeq, cu un profit aproape de zero) si una de export adevarat (cateva mii de sticle pleaca in Belgia, Franta, Luxemburg etc). Dar majoritatea profitului vine din vanzarea pe piata locala. Am ajuns in situatia de a nu mai aduce bani de acasa, dar opt ani am mers in pierdere. Asa e in viticultura. Nu te poti astepta la venit inainte de cinci ani.

Ati botezat unul dintre vinurile dv. mediteraneene "La Cuvee Clemence" si vinul de Ceptura - "La Cuvee Charlotte". Sunt numele celor doua fiice ale dv. Stiu ca si cei doi baieti au dat numele unor vinuri. Exista vreun obicei in legatura cu botezul vinurilor sau o face fiecare producator dupa propria inspiratie?

Fiecare viticultor isi boteaza cum vrea vinul, nu exista o regula. Eu am dat vinurilor numele copiilor pentru ca aceasta este pentru mine mai mult o investitie patrimoniala decat una financiara. In viticultura, este aproape imposibil sa faci bani la prima generatie. Este o investitie pe termen lung, de generatie. Mi-am botezat vinurile respectand o simetrie perfecta. Un baiat si o fata pentru vinurile din Corsica, la fel si pentru Romania. O ancora aruncata spre viitor...