Cat se castiga in media si publicitate
Andreea Calin › Mie, 2007-06-27 17:59Schimbarile din ultimii ani la nivel global si-au pus amprenta si asupra pietei locale de advertising si media. Dupa o perioada de inceput in care mari nume din publicitate isi deschideau primul sau primele birouri in Romania, achizitiile si fuziunile la nivel international s-au facut simtite si la noi, ducand la crearea unor organizatii semnificativ mai stabile si mai dezvoltate operational.
Untitled-721
Citeste si:
› Ovidiu Buluc, Farmexim: Din iunie, farmaciile nu vor mai elibera medicamente gratuite si compensate
› Bugetarii au credite la banci de aproape cinci miliarde de euro
› Urmatorul nivel: consultanta
› Salariatii companiilor de stat vor plati “taxa de solidaritate”
In paralel, odata cu dezvoltarea competentelor locale si in aceasta zona, micile "buticuri" (in sensul pozitiv) de advertising si media au inceput sa se inmulteasca. Avand un numar mic de angajati si dovedind o flexibilitate mai mare in relatia cu clientii locali, acestea au preluat o zona semnificativa din traditionalul monopol al agentiilor mari. Avantajul acestora ramane insa in zona de know-how international si de contracte regionale care vizeaza aspecte sensibile si vitale ale existentei brandurilor pe piata.
In contextul mai sus mentionat, in clipa de fata, publicitatea poate oferi un mediu mai stabil si mai competitiv pentru construirea unei cariere, gratie trendului global de diversificare a serviciilor oferite. La ora actuala, publicitatea integreaza cercetarea, achizitia de media, facilitati de productie in house etc. Este astfel de asteptat sa creasca treptat si la noi cererea de specialisti in cercetarea de piata, manageri de publicitate si specialisti pentru departamentele de creatie, destul de selective. In afara de competentele specifice fiecarei pozitii, profilul omului de publicitate se va defini si prin nivelul ridicat de energie, capacitatile organizatorice, analitice si de comunicare la nivel de excelenta.
Exista mai multe modalitati de a incepe si de a dezvolta o cariera in publicitate care nu implica neaparat munca intr-o agentie de advertising. La fel de relevante pot fi joburile in departamente interne de publicitate (in cadrul companiilor mari care isi pot permite structuri mai complexe si functionalitatea publicitatii separata de zona de marketing) sau in cadrul companiilor de mass media (presa, TV etc.).
Revenind insa la "reteta traditionala", un incepator in ale publicitatii ar trebui sa stie ca, in general, o firma de advertising are patru departamente mari: Client Services, Media, Cercetare si Creatie.
Client Services
Departamentul de Client Service (denumit cateodata si Account Management) include pozitii precum: (Senior) Account Manager/Executive, Assistant Account Manager/Executive, Client Services Manager/Director. Aria de responsabilitate a persoanelor din acest departament presupune contactul direct cu clientul si legatura intre departamentele de creatie, de productie si beneficiar.
Account Manager-ul trebuie sa reprezinte interesele clientului in fata departamentelor de creatie si de productie, asigurandu-se ca nevoile acestuia sunt indeplinite corect si la timp. Consecinta imediata este necesitatea supervizarii indeaproape a dezvoltarii si implementarii campaniilor.
Nivelurile salariale pentru aceasta pozitie variaza firesc in functie de nivelul de senioritate. Astfel, pentru pozitiile de Trainee, salariul de intrare poate sa ajunga la 200 de euro, in timp ce un Assistant Account Executive poate ajunge pana la 500 de euro. Odata cu cresterea nivelului de expertiza, nivelurile salariale cresc si ele. Dupa doi ani, un Account Executive poate ajunge la 700 de euro, urmand ca la o pozitie de Senior Account Manager salariul sa varieze intre 1.000 si 1.200 de euro. Pachetele de compensatii si beneficii pentru pozitiile de Client Services Manager/Director variaza si ele considerabil in functie de expertiza, dar si de marimea agentiei, marja salariala osciland undeva in jurul sumei de 2.500 de euro. Ea este sustinuta si de o schema considerabila de bonusare in functie de business-ul adus prin clientii pe care ii serveste.
In cadrul acestui departament exista de cele mai multe ori definit un sub-departament de trafic. Pozitiile care acopera functionalitati specifice in aceasta zona sunt cele de Account Coordinator sau Traffic Manager (din nou, titulatura variaza semnificativ in functie de agentie.) Fiind vorba despre responsabilitati de suport pentru functiile mentionate mai sus, nivelurile salariale sunt, de cele mai multe ori, mai scazute. Responsabilitatile concrete pentru aceste pozitii sunt legate de coordonarea proiectelor in derulare, scopul fiind sa se asigure ca departamentul de productie functioneaza conform planificarilor si ca se respecta termenele-limita. In acelasi timp, aceste persoane mentin contactul direct cu toate departamentele pentru a asigura coerenta campaniilor derulate.
Media
Departamentul de Media Services include pozitii precum: Media Planner, Assistant Media Planner, Media Director/Manager. Responsabilitatea esentiala este legata de aplicarea de modele statistice pe esantioane de audienta, circulatie si indicatii de cost pentru a micsora cheltuielile cu media si pentru a maximiza eficacitatea campaniei. De asemenea, tot in aceeasi zona de functionalitate intra si achizitia si controlul timpilor si a spatiului de media, fie ca este vorba despre print, fie despre TV/radio. Nu trebuie uitat faptul ca recomandarile si alocarea de spatiu clientilor au in vedere necesitatile campaniilor, negocierea termenelor celor mai bune de facturare pentru achizitia de spatii mari, repetate sau garantate, avand ca efect final costuri mai bune atat pentru clienti, cat si pentru agentie. In functie de nivelul de experienta, un Media Planner poate ajunge la un salariu de 1.000 - 1.500 de euro.
Creatie
Departamentul de creatie, cu cele doua zone mari, art si copywriting, include pozitii precum: Assistant Art Director, Junior Art Director, Art Director, Senior Art Director, junior copywriter, copywriter, senior copywriter.
O cariera in zona de art direction presupune cunostinte temeinice de publicitate (tendinte etc.) si abilitati foarte bune de comunicare prin mijloace vizule. Acestia sunt profesionistii care dezvolta si recomanda strategia artistica si modalitatea ei de redare pentru campaniile clientilor. De cele mai multe ori, cand absolventii de facultate se gandesc la o cariera in publicitate au in minte aceasta zona creativa.
Departamentul de art direction este cel care genereaza continutul creativ atat pentru campaniile din presa, cat si pentru TV si radio. Lucreaza in stransa colaborare cu cei din copywriting care dezvolta textul anunturilor si dezvolta conceptele pentru campanii. Salariile pentru pozitiile din acest departament variaza si ele in functie de marimea agentiei: de la 500 si 600 de euro pentru un art/copywriter junior intr-o firma mica, pana la 1.000 - 1.500 pentru un grad superior de senioritate intr-o agentie mare, un creative director depasind de multe ori pragul de 2.500 de euro.
Nota: Salariile indicate mai sus reprezinta sume nete pe luna si sunt doar orientative. Sumele reale pot varia semnificativ in piata atat in functie de marimea organizatiei, cat si in functie de politica de compensatii si beneficii si de strategia de business.
Psihologia pozitivă ca vector de well-being
Satisfacţia şi plăcerea – există oare o reţetă pentru a ajuta oamenii să se simtă bine tot timpul? Mulţi oameni de ştiinţă susţin cu tărie ideea că factorul motivant în...
Mai sunt site-urile de reduceri o oportunitate...
Anii 2010-2011 au reprezentat o perioadă de boom pentru afacerile cu site-uri de reduceri. Deşi la început companiile erau uşor reticente în a accepta să încheie un contract cu o firmă care...
Sectorul IT continuă să ofere cele mai...
Companiile din domeniile IT, bancar sau farma oferă în prezent cele mai bine plătite salarii către angajaţii lor, deși există diferențe foarte mari între o poziţie de nivel mediu şi o...
Imigranţii care muncesc în Marea Britanie,...
Sute de imigranţi care lucrează în Marea Britanie, între care şi români, trăiesc într-un climat de teamă şi sărăcie, fiind victimele unor condiţii inumane şi îndatoraţi angajatorilor,...
Un model pentru comportamente „hrănitoare”
În cartea sa Inteligența Socială, Karl Albrecht prezintă un model pe care vreau să vi-l împărtăşesc astăzi. Am ales să continui acest subiect deoarece abilităţile sociale reprezintă...
Nu cumva smartphone-ul îți afectează...
© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.
Aparatele şi dispozitivele mobile au exacerbat cultura de lucru de tip “mereu-conectat”, în care angajaţii lucrează oricând şi de oriunde....
Deşi copiii din ziua de azi ştiu deja această „poveste“ încă din clasa a şaptea, de la...
Radu Furnică, preşedintele firmei Leadership Development Solution, a discutat în...
Peste 2.500 de persoane au participat ieri la evenimentul "The Ultimate Success Summit", unde...




