Tools

Cartea Albastră a Uniunii Europene. Simplificarea procedurii de acces pe piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană a cetăţenilor statelor terţe cu înaltă calificare

Bogdan Dinca › Mie, 2011-10-19 15:49

Cartea Albastră a UE este un permis de şedere care conferă posesorului acesteia dreptul de şedere şi de muncă pe teritoriul unui stat membru UE, excepţie făcând Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie. Pot obţine Cartea Albastră cetăţenii statelor terţe care fac dovada unei calificări profesionale superioare (de exemplu, diplomă de studii superioare, o diplomă care să ateste finalizarea unor cursuri de calificare ori, prin derogare, dacă legislaţia naţională prevede, atestarea unei experienţe profesionale de minim 5 ani relevantă în profesia sau sectorul specificat în contractul de muncă sau oferta fermă de angajare).

Consiliului European de la Lisabona adopta în martie 2000 un obiectiv precis pentru Comunitate, anume acela de a deveni până în 2010 cea mai competitivă şi dinamică economie a lumii. Ca parte a acestei strategii, s-a hotărât implementarea unor măsuri care să ajute îndeplinirea acestui obiectiv, una dintre acestea fiind aceea de atragere a forţei de muncă înalt calificate din ţările terţe.  În cadrul programelor şi strategiilor stabilite de Consiliul European ce au urmat anului 2000, au fost create mai multe premise şi au fost luate o serie de decizii care au contribuit la dezvoltarea unei politici comunitare în domeniul imigraţiei, cu scopul  de a atrage forţa de muncă înalt calificată din afara Uniunii, şi de a-i asigura un grad de mobilitate suficient în interiorul Comunităţii.

Strategia aprobată de Consiliul Europei urmăreşte atragerea unui număr cât mai mare de specialişti astfel încât Comunitatea să fie un competitor puternic pentru alte state dezvoltate ale lumii ca Australia, Canada ori S.U.A. care absorb o foarte mare parte a migranţilor înalt calificaţi. Pe de altă parte, strategia are şi un alt scop, acela de a atrage această categorie de migranţi şi în vederea întineririi populaţiei Europei ştiut fiind faptul că în acest moment ţările membre UE se confruntă cu un fenomen accelerat de îmbătrânire.

Noţiunea de Carte Albastră a UE a fost adoptată de Consiliul Europei in 2009, prin Directiva 2009/50/CE, urmând ca prevederile directivei să fie implementate în legislaţia naţională a statelor membre până la data de 19 iunie 2011.  În România, Directiva a fost implementată începând cu data de 1 august 2011, prin Legea nr. 157/2011 de modificare şi completare a unor acte normative privind regimul străinilor în România. Astfel, începând cu această dată, angajatorii din România pot solicita  autorizaţii de muncă pentru lucrători înalt calificaţi, care dau dreptul cetăţenilor statelor terţe de a obţine Cărţi Albastre ale UE.

Cartea Albastră a UE este un permis de şedere care conferă posesorului acesteia dreptul de şedere şi de muncă pe teritoriul unui stat membru UE, excepţie făcând Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie. Pot obţine Cartea Albastră cetăţenii statelor terţe care fac dovada unei calificări profesionale superioare (de exemplu, diplomă de studii superioare, o diplomă care să ateste finalizarea unor cursuri de calificare ori, prin derogare, dacă legislaţia naţională prevede, atestarea unei experienţe profesionale de minim 5 ani relevantă în profesia sau sectorul specificat în contractul de muncă sau oferta fermă de angajare).

În vederea obţinerii Cărţii Albastre, este necesară obţinerea autorizaţiei de muncă pentru persoane cu calificare înaltă iar în acest sens cetăţeanul străin şi/sau angajatorul va trebui să înainteze un dosar care să conţină, printre altele, un contract de muncă ori ofertă fermă de muncă din care să reiasă că acesta va fi angajat pentru o perioadă de cel puţin 1 an şi că va avea un salariu lunar care să atingă cel puţin plafonul salarial stabilit de statul membru UE, în conformitate cu situaţia şi organizarea pieţelor forţei de muncă naţionale şi cu politicile lor generale în domeniul migraţiei.

 
0 comentarii 1279 vizualizări

Comentarii

Adăugati comentariu

CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata

Ne dorim ca toate comentariile care au loc pe portalul Cariere sa fie inteligente si interesante. Pentru a ne asigura ca scrieti la obiect, toate mesajele vor fi citite de catre editorii nostri si ar putea fi editate ca sa intruneasca criteriile noastre de claritate, lungime, si relevanta.

Noi cerem sa se respecte urmatoarele.
1. Fara anunturi de vanzare de produse sau servicii. Haideti sa mentinem aceasta zona ad-free.
2. Fara atacuri la persoana. In aceste conversatii dezbatem si criticam idei, nu pe oamenii din spatele lor.
3. Fara postari multimedia. Sunteti liberi sa le mentionati dar nu incercati sa le postati aici.

Toate textele devin proprietatea Cariere in urma publicarii dar editorii nu se fac raspunzatori pentru opiniile pe care le vehiculeaza autorii lor.

 

restructurare asistata